x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul a aprobat demararea procedurilor pentru construirea a cinci spitale regionale

Guvernul a aprobat demararea procedurilor pentru construirea a cinci spitale regionale

01 Noi 2017   •   16:18
Guvernul a aprobat demararea procedurilor pentru construirea a cinci spitale regionale

Guvernul a aprobat miercuri, printr-un memorandum, demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale în Timişoara, Târgu Mureş, Constanţa, Brăila-Galaţi şi Braşov. 

Potrivit unui comunicat al Executivului, astfel, vor fi iniţiate demersuri pentru identificarea soluţiilor de finanţare pentru construirea celor cinci spitale regionale, cu încadrarea în ţintele anuale de deficit, şi, în cazul în care va fi necesară contractarea unor împrumuturi la nivel guvernamental, aceasta se va face cu respectarea legislaţiei privind datoria publică. 

"De asemenea, vor fi demarate consultările cu autorităţile administraţiei publice locale pentru identificarea terenurilor care să permită funcţionarea în condiţii optime şi la standarde de calitate atât din punct de vedere al respectării circuitelor funcţionale, cât şi al asigurării tuturor utilităţilor", precizează sursa citată. 

Guvernul precizează că, potrivit programului de guvernare, Ministerul Sănătăţii este responsabil de pregătirea proiectelor privind construcţia a opt spitale regionale, dintre care trei au ca sursă de finanţare fonduri europene, iar cinci spitale vor fi construite din Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: spitale regionale guvern proiecte