x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul acordă ajutoare de urgenţă angajaţilor de la Oltchim în decembrie

Guvernul acordă ajutoare de urgenţă angajaţilor de la Oltchim în decembrie

30 Oct 2012   •   19:34
Guvernul acordă ajutoare de urgenţă angajaţilor de la Oltchim în decembrie

Guvernul a adoptat marţi o hotărâre prin care plata unor ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea materială a familiilor salariaţilor de la Combinatul Oltchim se va face într-o singură tranşă, în luna decembrie, şi nu în două tranşe, cum fusese stabilit iniţial.

"Această hotărâre a fost luată deoarece nu a fost suficient timp pentru realizarea tuturor procedurilor administrative de deschidere a creditelor bugetare aferente primei tranşe a ajutorului de urgenţă aprobat", se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul Executivului.

Guvernul a aprobat, la începutul lunii octombrie, o hotărâre privind acordarea de ajutoare de urgenţă pentru 522 de salariaţi ai combinatului Oltchim, fiecare urmând să primească suma de 1.400 de lei, conform Agerpres.

Pentru a beneficia de sprijinul respectiv, angajaţii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, şi anume: să aibă un venit mediu lunar pe membru de familie mai mic de 786 de lei, să nu deţină în proprietate clădiri sau spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, terenuri cu potenţial productiv sau utilaje agricole sau de prelucrare a lemnului.

×
Subiecte în articol: oltchim ajutoare sociale angajati guvern