x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul dă 600 de lei în plus la indemnizaţie pentru sarcini multiple

Guvernul dă 600 de lei în plus la indemnizaţie pentru sarcini multiple

de Carmen Vintila    |    09 Dec 2010   •   20:15

De la 1 ianuarie 2011 indemnizaţia pentru creşterea copilului va fi supli­men­tată cu 600 de lei începând cu cel de-al doilea copil, în cazul sar­ci­nilor multiple, potrivit ordonanţei de urgenţă adoptate miercuri de Gu­vern. O indemnizaţie suplimentată cu 600 de lei vor primi şi mamele care vor naşte în perioada în care se află  în concediu de creştere a copilului. Guvernul a legiferat astfel ceea ce Ionela Danciu, mama tripletelor din Aiud, a câştigat în 2009 în urma unui proces cu statul. Acum un an, fami­lia Danciu obţinea în instanţă acordarea indemnizaţiei suplimentare de 600 de lei pentru fiecare copil născut.

De asemenea, pentru copilul cu handicap, părintele va beneficia de concediul de creştere a copilului până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, iar indemnizaţia se va acorda în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 3.400 de lei. În cazul copilului cu handicap, stimulentul de 500 de lei pentru revenirea mai devreme la serviciu se acordă oricând până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani.

Potrivit Ministerului Muncii, în noua ordonanţă a fost introdusă o nouă dispoziţie care interzice angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă timp de şase luni după revenirea definitivă la serviciu a părintelui care s-a aflat în concediu de creştere a copilului, cât şi în cazul celui care se află în plata stimulentului de 500 de lei.

Guvernul a stabilit miercuri o nouă formulă de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului pentru copiii născuţi începând cu 1 ianuarie 2011. Astfel, părinţii vor avea de ales dintre două pachete opţionale: – concediu maternal până când copilul împlineşte un an, cu o indemnizaţie lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, care nu poate fi mică de 600 de lei, dar nici mai mare de 3.400 de lei (dacă părintele se întoarce la serviciu înainte ca copilul să împlinească un an va primi un stimulent lunar de 500 de lei până când copilul va împlini 2 ani); – concediu maternal doi ani, indemnizaţie lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, nu mai mică de 600 de lei şi mai mare de 1.200 de lei.

×
Subiecte în articol: observator