x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Hackerul Guccifer, condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Decizia magistraţilor nu este definitivă

Hackerul Guccifer, condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Decizia magistraţilor nu este definitivă

06 Iun 2014   •   16:08
Hackerul Guccifer, condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Decizia magistraţilor nu este definitivă

Marcel Lazăr Lehel, hackerul cunoscut sub numele de "Guccifer" sau "Micul Fum", devenit celebru după ce a spart conturile de e-mail aparţinând unor persoane publice din România, printre care şi pe cel al directorului SRI, George Maior, a fost condamnat vineri de Tribunalul Bucureşti la şapte ani de închisoare cu executare, informează Agerpres. Instanţa l-a condamnat pe Marcel Lazăr Lehel la patru ani închisoare, la care s-a adăugat o pedeapsă de trei ani, dată în 2012 de Judecătoria Sectorului 3, astfel încât hackerul va executa şapte ani de închisoare.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Procurorii DIICOT îl acuză pe Marcel Lazăr Lehel că, în cursul anului 2013, a accesat în mod repetat şi fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail aparţinând unor persoane publice din România, cu scopul de a intra în posesia datelor confidenţiale aflate în poşta electronică.

Printre persoanele al căror e-mail a fost spart de 'Guccifer' se află directorul SRI, George Maior, şi europarlamentarul PSD Corina Creţu.

Apoi, Marcel Lazăr Lehel a schimbat parolele de autentificare, restricţionând astfel accesul utilizatorului de drept la datele informatice aflate în poşta electronică. Totodată, Marcel Lazăr Lehel a transferat neautorizat în propriul sistem informatic datele informatice aflate în conturile de e-mail compromise. Ulterior, hackerul a divulgat conţinutul corespondenţei către public, acţiuni frauduloase săvârşite în scopul lezării intimităţii în mediul on-line şi denigrării imaginii publice ale persoanelor în cauză.

Marcel Lazăr Lehel, cunoscut ca 'Guciffer' sau 'Micul Fum', a devenit celebru după ce a spart conturi de e-mail ale unor oficiali americani, printre care Colin Powell, membri ai familiilor Bush şi Rockefeller, dar şi ale unor vedete din SUA.

'Guciffer' a spart şi conturile de e-mail şi Facebook ale unor vedete din România: Corina Caragea, Laura Cosoi, Roxana Ivănescu, Rona Hartner, Bianca Drăguşanu sau Cristian Pulhac.

×