x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator HANDBALUL E ÎN DOLIU/Mâine, ultima zi la Dinamo

HANDBALUL E ÎN DOLIU/Mâine, ultima zi la Dinamo

de Florin Gongu    |    10 Feb 2009   •   00:00
HANDBALUL E ÎN DOLIU/Mâine, ultima zi la Dinamo

Trupul neînsufleţit al handbalistului Marian Cozma, ucis mişeleşte duminică dimineaţă la Vezsprem, este aşteptat să sosească azi în ţară. Un program precis nu se poate previziona, totul depinzând de formalităţile autorităţilor ungare.



Doi bărbaţi şi o femeie au fost reţinuţi în cazul uciderii handbalistului Marian Cozma şi al maltratării a doi colegi de echipă de-ai lui, de la Vezsprem. Un alt suspect este dat în urmărire internaţională. Toţi sunt recunoscuţi cu antecedente penale în domeniul violenţelor. Poliţia maghiară caută şi acum arma crimei. Între timp, după vizionarea casetelor de la restaurant, s-a ajuns la concluzia că sportivii nu au fost agresivi şi că atacatorii erau sub influenţa alcoolului. Mai mult, Poliţia maghiară a anunţat într-o conferinţă de presă: criminalul lui Marian Cozma este Raffael Sandor, cel care a fost reţinut duminică seară în Austria.



Repatrierea lui Marian Cozma depinde foarte mult de efectuarea autopsiei, care a început ieri la ora 14:30. Potrivit legislaţiei ungare, procedura de autopsiere şi de eliberare a certificatelor durează cinci zile, dar ataşatul român pentru afaceri interne de la Budapesta, Ion Bentze, a anunţat că a făcut demersuri pentru urgentarea formalităţilor şi a primit promisiuni că situaţia se va rezolva mai repede, astfel încât cel mai probabil Marian Cozma să ajungă azi în ţară. Cel mai probabil se va pleca în această dimineaţă, iar trupul va fi depus mâine la sala de consiliu a CS Dinamo.

POPAS LA SZEGED
La autopsiere a participat şi Petre Cozma, tatăl jucătorului înjunghiat mortal duminică dimineaţă în faţa restaurantului Patriota Lokal din Vezsprem. "Mulţumesc celor care se gândesc la mine şi la copilul meu în aceste momente. Ce frumos au vorbit şi l-au aclamat oamenii de aici! A fost iubit, pentru că aşa l-am învăţat să fie, cinstit, nu hoţ şi parşiv ca ăia care l-au atacat. I-aş da rinichiul meu colegului care s-a băgat să-l ajute pe copilul meu, ce să mai fac cu el", a spus Petre Cozma, vizibil emoţionat de manifestările de simpatie pe care le-a trăit din momentul în care a ajuns în Ungaria, duminică seară. Se pare că în drumul de întoarcere spre Bucureşti, prin Vama Nădlac, cortegiul funerar va zăbovi şi la Szeged, localitatea unde se află echipa rivală a celor de la Vezsprem şi la care evoluează handbaliştii români Valentin Ghionea, Adrian Petrea şi Iulian Stamate. Şi acolo e prevăzută o slujbă de adio în memoria celui care a fost Marian Cozma.

CAMELIA, VERIŞOARA RENATEI
Ieri au continuat audierile martorilor, la Poliţia din Vezsprem. Printre audiaţi s-a numărat şi Camelia, prietena lui Marian Cozma. Relaţia dintre cei doi nu era de lungă durată, dar ei plănuiau să se căsătorească la vară. Camelia este verişoara Renatei Tătăran, soţia lui Valentin Ghionea, şi jucătoare la HC Oţelul Galaţi. Ca o ironie a sorţii, Renata s-a aflat duminică în Ungaria, la Debrecen, unde echipa sa a jucat în Cupa Cupelor, 29-34 cu DVSC, meci în care a înscris de două ori.
Îngrozită de cele petrecute duminică dimineaţă, Camelia i-a comunicat, mai întâi, dureroasa veste, lui Rareş Jurcă.


Ataşatul român pentru afaceri interne de la Budapesta, Ion Bentze, a confirmat arestarea, duminică seară, în jurul orei locale 22:30, a lui Raffael Sandor (dreapta), din localitatea Sarbogard, unul dintre suspecţii principali din cazul uciderii lui Marian Cozma. Conform presei maghiare, acesta a fost reţinut în Austria, pe autostrada A2, în apropierea localităţii Hartberg. În autoturism se mai afla o altă persoană, Nemeth Gyozo, din Enyng, regiunea Balaton, acesta fiind catalogat drept un suspect colateral. Respectivul făcea partea din grupul care a provocat incidentul în urma căruia şi-a pierdut viaţa handbalistul român. La volan se afla o femeie, care a fost reţinută şi ea, a anunţat cotidianul Marca. Poliţia austriacă a oprit maşina care, se pare, se îndrepta spre Italia. Cele trei persoane nu au opus rezistenţă în momentul în care au fost reţinute şi au fost duse la Centrul de Poliţie din Graz, de unde urmau să fie extrădaţi în Ungaria, pe numele lor fiind emise mandate internaţionale de reţinere. Numele femeii nu a fost dat publicităţii. Ieri după-amiază, hir TV a fost fermă: Raffael Sandor este criminalul, după vizionarea casetelor video de la restaurant. Anunţul a fost făcut la o conferinţă de presă organizată de Devszi Peter, şeful criminaliştilor de la Comandamentul Poliţiei Veszprem. Din cercetările făcute până acum reiese că în localul unde sărbătoreau sportivii a sosit un grup de 25-30 de oameni, din care s-au desprins cei trei suspecţi, care au avut altercaţii cu mai multe persoane.Alt suspect, Ivan Sztoijka (stânga), tot din Enyng, 22 de ani, de etnie rromă, se află în libertate şi e dat în urmărire internaţională, dar, din informaţiile Poliţiei maghiare, acesta nu ar fi părăsit Ungaria. El este descris ca un tip la 1,75 m înălţime, constituţie atletică. Toţi suspecţii sunt cetăţeni maghiari şi cu antecedente penale în materie de violenţă, vandalism şi vătămare corporală.


Arma nu s-a găsit

Zoltan Csanyi, purtător de cuvânt al Poliţiei judeţului Vezsprem, a menţionat că este foarte important să se afle care a fost arma crimei, ce se presupune în prezent că ar putea fi cuţit, un pumnal sau o baionetă, acest lucru urmând a se stabili în mod cert abia după audierea suspecţilor. Deocamdată, nici arma crimei nu a fost găsită. În cadrul autorităţilor ungare s-a creat o comisie operativă mixtă, partea română fiind reprezentată de ataşatul de interne Ion Bentze, a cărui activitate este coordonată de ministrul de Interne, Dan Nica. Potrivit lui Bentze, Ministerul român de Interne a pus la dispoziţie părţii ungare toate serviciile de specialitate tehnice pe care aceştia l-ar putea solicita.


Nu erau băuţi

În cursul zilei de ieri au apărut şi primele concluzii ale Poliţiei maghiare, după vizionarea casetei de la Patriota Lokal, restaurantul unde s-a petrecut tragedia. "Conform casetelor video, nu sportivii au început scandalul. Aceştia nu au fost agresivi, nu erau nici măcar băuţi. În schimb, atacatorii se aflau sub influenţa alcoolului", a precizat Devszi Peter, şeful criminaliştilor de la Comandamentul Poliţiei Veszprem. În altercaţie au mai fost implicaţi şi alţi doi coechipieri, sârbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesic, primul alegându-se cu multiple fracturi craniene, iar celui de-al doilea i s-a extirpat deja un rinichi.


Teama de răzbunare

Ministrul ungar al Justiţiei, Tibor Draskovics, a lansat un apel, spunând că nimeni nu ar trebui să încerce să se răzbune pe cei care l-au ucis pe handbalistul român Marian Cozma. Potrivit agenţiei MTI, Draskovics s-a deplasat de la Budapesta la Veszprem pentru a afla detalii despre incidentele ce au dus la moartea lui Cozma. "Acest atac a tulburat liniştea întregii ţări. Indiferent de intensitatea furiei sau a durerii sufleteşti pe care o simte, nimeni nu ar trebui să încerce să se răzbune pe atacatori. Lupta împotriva infractorilor este treaba Poliţiei", a spus ministrul ungar. La Veszprem a avut loc o comemorare a sportivului român, la care au fost prezenţi şi membri ai Gărzii Ungare, mişcare naţionalistă radicală. Aproximativ 50 de membri ai mişcării, asociată cu partidul radical naţionalist Jobbik, s-au adunat şi la Gyor, în vestul Ungariei.

Într-o declaraţie transmisă MTI, Jobbik a cerut reintroducerea pedepsei capitale.

×
Subiecte în articol: observator cozma