x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Harghita - “Nu” incendiilor de mirişti

Harghita - “Nu” incendiilor de mirişti

de Jurnalul National    |    06 Mar 2008   •   00:00
Harghita - “Nu” incendiilor de mirişti

Autorităţile harghitene vor să limiteze fenomenul incendierii necontrolate a miriştilor, care afectează judeţul în fiecare primăvară. Prefectul Harghitei, Constantin Strujan, a declarat că toţi primarii din judeţ au fost înştiinţaţi să-i informeze pe cetăţeni că incendierea miriştilor se face doar cu respectarea anumitor reguli. Strujan crede că obiceiul oamenilor de a-şi curăţa terenurile de resturi vegetale, folosind focul, nu poate fi schimbat peste noapte, dar măcar pot fi conştientizaţi că acest lucru nu se face la întâmplare.

 

PREOŢI. Prefectul este de părere că în campania de educare a oamenilor trebuie atraşi şi preoţii, care ar putea să le spună că gestul lor este pasibil de amenzi usturătoare. În plus, cetăţenii trebuie să înţeleagă că arderea necontrolată a miriştilor poate provoca incendii de pădure, ale căror efecte sunt catastrofale. Arderea miriştilor se pedepseşte cu amendă de la 3.000 la 6.000 de lei pentru persoane fizice şi de la 25.000 la 50.000 de lei pentru persoane juridice.

×
Subiecte în articol: verde!