x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator HARTA VERDE BUCUREŞTI / Propuneri pentru fluidizarea traficului din nordul Capitalei

HARTA VERDE BUCUREŞTI / Propuneri pentru fluidizarea traficului din nordul Capitalei

21 Noi 2008   •   00:00

Elevii voluntari ai Hărţii Verzi, proiect internaţional implementat în România de Asociaţia Goodartofnoon, au făcut propuneri privind descongestionarea traficului din nordul Capitalei, posibile soluţii de reamenajare a Parcului Izvor, de reabilitare a zonelor dezafectate din cartierul Tei şi au stabilit trasee cultural-turistice în Capitală, ce vor fi marcate pe teren în decursul lui 2009.



În această săptămână a fost lansat proiectul “Fluidizarea traficului din nordul Capitalei”, propus de echipa “ESPATRULA pentru Bucureşti”. Proiectul propune: construirea de parcări în nordul Bucureştiului, totalizând 13.000 de locuri de parcare; înfiinţarea unor linii de transport în comun (trenuri pe tronsoanele Gara de Nord – Otopeni, Gara de Nord – Băneasa – Gara Obor); bandă pentru biciclete, bandă separată pentru mijloacele de transport în comun pe tronsonul Otopeni - Arcul de Triumf - Piaţa Victoriei.

“Este nevoie de o comunicare mai eficientă  între comunităţi şi autorităţile locale. Unul dintre punctele de plecare a fost Harta Verde a Bucureştiului, pentru că în ea s-au reunit toate problemele stringente ale Capitalei cu obiectivul clar de a-şi găsi rezolvarea. Proiectul de fluidizare a traficului din nordul Capitalei propus de echipa “ESPATRULA pentru Bucureşti” este o propunere a elevilor voluntari Harta Verde, plecând de la realităţile cu care s-au confruntat pe teren, propunere ce va fi prezentată tuturor autorităţilor competente. Interesul manifestat de reprezentanţii Primăriei şi ai Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti vizavi de acest proiect este un exemplu concret că scopul organizaţiei noastre a fost atins. Încă trei proiecte la fel de semnificative pentru Bucureşti vor fi lansate la începutul lunii decembrie”, a declarat Ruxandra Soare – preşedinte Goodartofnoon.

×
Subiecte în articol: verde!