x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator HEROINA face RAVAGII printre tinerii din România!

HEROINA face RAVAGII printre tinerii din România!

19 Oct 2013   •   09:38
 HEROINA face RAVAGII printre tinerii din România!

Numărul consumatorilor de etnobotanice care ajung la spital în stare gravă s-a redus la jumătate în acest an, însă a crescut numărul celor care consumă heroină şi alcool combinat cu diazepam, avertizează managerul Centrului de Evaluare şi Tratament al Toxico-dependenţelor pentru Tineri "Sfântul Stelian" din capitală, dr. Cristina Hudiţă.

"Vârsta consumatorilor scade. Asta din cauza lipsei de supraveghere familială, în primul rând. Practic, părinţii au problemele lor, nu-şi urmăresc copiii, iar aceştia intră în tot felul de găşti. Apoi, intervine şi presiunea terţilor. Micuţii intră în consum copilăreşte, dar se ajunge la boala grea, care, de regulă, este o boala psihică", a spus medicul în cadrul Conferinţei "Adicţia 2013", citat de Agerpres.ro. Potrivit Dr. Hudiţă, în centru vin zilnic pentru tratamentul cu metadonă, 300 de adolescenţi.

La rândul său, dr. Adrian Abagiu, coordonatorul Centrului de Toxico-dependenţă de la Institutul National de Boli Infecţioase "Matei Balş", a spus că în acest an Ministerul Sănătăţii a început să aloce bani pentru achiziţionarea seringilor, fiind cumpărate aproximativ 200 000 de seringi care au fost repartizate ONG-urilor care se ocupă de consumatorii de droguri. "Din ce vedem noi, la centru 70% rămân consumatori. La studiul pe care l-a făcut Agenţia Antidrog, anul trecut, 53% din cei peste 400 de consumatori veniţi la programul de schimb de seringi erau HIV pozitivi, sunt sigur că această rată de transmitere se menţine. Este un semnal de alarmă. La ora actuală în baza de date avem în ultimii trei ani cred că peste 600 de consumatori de droguri HIV pozitivi. Potrivit statisticilor internaţionale, la cei care îi cunoaştem numărul este de zece ori mai mare, asta înseamnă că din cei 20 000 de consumatori problematici din Bucureşti, 6000 sunt deja pozitivi", a atras atenţia medicul.

Referitor la vârsta celor care consumă, Abagiu a arătat că aproximativ 6% sunt sub 20 de ani.


 

×
Subiecte în articol: consum droguri tineri