Conducerea filialei teritoriale Hunedoara a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) şi-a arătat, marţi, dezaprobarea faţă de faptul că 12 pini vechi de o sută de ani au fost tăiaţi din curtea Catedralei Episcopale din Deva, arhitecţii apreciind că aceşti copaci erau un simbol al zonei, încă de la sfârşitul secolului 19.
Potrivit arhitecţilor, pinii din curtea catedralei au fost plantaţi în acea zonă înainte să înceapă lucrările la clădirea bisericii şi nu s-ar fi justificat tăierea integrală a copacilor, ci doar toaletarea lor pentru a nu reprezenta un pericol pentru imobil sau trecători.
"Eu sunt convins că existau posibilităţi ca aceşti copaci să fie toaletaţi şi să nu reprezinte un potenţial pericol, aşa cum s-a spus. De asemenea, faţada clădirii a fost renovată în anii '90 şi nu s-a pus problema să fie afectată de igrasie sau alte lucruri de acest gen cauzate de umbra copacilor", a declarat preşedintele filialei OAR Hunedoara, arh. Alexandru Rugescu.
Reprezentanţii arhitecţilor din judeţul Hunedoara au menţionat că au decis să ia poziţie publică faţă de tăierea pinilor deoarece municipiul Deva se confruntă cu o criză a spaţiilor verzi, suprafaţa ce revine pe cap de locuitor fiind de zece ori mai mică faţă de normele europene.
"E momentul să atragem atenţia asupra naturii din oraşul nostru, care spre deosebire de alte localităţi din România este deficitar la zonele verzi. Noi avem o suprafaţă de 2,4 mp de zonă verde pentru un locuitor, pe când norma europeană prevede cam 24 de metri pătraţi", a spus arhitectul Dan Enedi.
În replică, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, preotul Gabriel Miricescu, a arătat că se impunea tăierea celor 12 pini deoarece aceştia erau bătrâni şi se puteau prăbuşi peste acoperişul catedralei, în cazul unor furtuni puternice.
"Pinii reprezentau un pericol pentru edificiul catedralei şi pentru trecători. Ne pare foarte rău că s-a ajuns la o asemenea tulburare în viaţa cetăţii. Curtea catedralei va fi însă reamenajată, vor fi plantaţi mult mai mulţi arbori şi se va construi un parc de care să se bucure toţi trecătorii sau credincioşii care vin la biserică", a menţionat preotul Miricescu.
Potrivit reprezentanţilor Ocolului Silvic Deva, copacii au fost marcaţi şi exista acordul instituţiei pentru tăierea acestora.