Au trecut 14 zile de cand Larisa Chelaru a disparut de acasa. Politistii au reluat cercetarile din locul in care a pornit toata investigarea cazului.
"Noi cautam fetita in continuare", ne-a declarat inspector principal Madalin Taranu, purtatorul de cuvant al IJP. "Daca se impune, facem cercetari din nou in teren, dupa cum ne indica informatiile detinute." Se pare insa ca nu au existat date in acest sens, verificarile in zona localitatii si in imprejurimi fiind facute doar in saptamana disparitiei, fara a fi reluate ulterior. "Ne-am concentrat pe faptul ca nu a vazut-o nimeni iesind din bloc, ca fetita a disparut dezbracata, desculta... Cu siguranta a disparut pe undeva pe aproape", ne-a spus seful IJP Iasi, comisar-sef Gheorghi Plai. "Am vorbit din nou cu cei din imobilul unde s-a produs disparitia la modul serios si credem ca posibilul infractor se ascunde nu departe de blocul in care locuia Larisa. Ea n-avea unde sa plece. Nu putea fi luata pe sus prea departe, pentru ca era o fata desteapta, maricica", a completat Plai. "Rudele sunt excluse, dintre adolescenti, copii, vecini, multi si-au justificat activitatea in acea perioada. Altii au uitat. Se lucreaza si pe alte piste, spre exterior, in tara." Seful echipei de cercetari crede ca Larisa va fi gasita curand. De obicei, sustin oamenii legii, cei vinovati nu rezista psihic, cedeaza si isi recunosc vina. (Popa C. Cristinel)Citește pe Antena3.ro