Reacţia selecţionerului Victor Piţurcă, a avocaţilor acestuia, a omului de afaceri Gigi Becali, dar şi modul în care a fost tratat de către presă subiectul "săltării" lui Piţurcă "de la scara avionului" de către oficiali DNA au fost taxate ieri de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Consiliul a apreciat că a fost depăşită limita acceptabilă a libertăţii de exprimare. CSM dezaprobă "agresivitatea verbală şi discursul public insinuant la adresa activităţii DNA, legate de modul de punere în executare a mandatului de aducere la DNA" a selecţionerului, învinuit de favorizarea infractorului în "Dosarul Valiza". "CEDO a stabilit că nu se poate afirma orice despre activitatea instituţiilor de autoritate ale statului, fără asumarea conştientă a unui risc legal, în sensul aplicării unor sancţiuni penale şi/sau civile", atenţionează CSM.
Consiliul arată că o avocată a şi fost condamnată de justiţia franceză pentru că a proferat într-un comunicat de presă acuze injurioase la adresa lucrătorilor de poliţie şi justiţie. Iar decizia a rămas definitivă şi la CEDO, în ianuarie 2008, prin respingerea acţiunii avocatei (cauza Countant vs. Franţa).
CSM arată că maniera şi vocabularul adoptate în discursul public de ieri cu referire la DNA sunt contrare poziţiei exprimate de CEDO. CSM recomandă tuturor manifestări ponderate şi în "limitele păstrării unei proporţii echitabile între libertatea de exprimare şi drepturile fundamentale ale omului într-o societate democratică".
Citește pe Antena3.ro