Persoanele cu dizabilităţi vor beneficia de sprijinul direct al Ministerului Muncii, atât pentru formarea profesională, cât şi pentru încadrarea în muncă.
Întâlnirea care a avut loc ieri în cadrul Proiectului de înfrăţire Instituţională "Sprijin pentru încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap", sub preşedinţia Marianei Nedelcu, secretar de Stat în cadrul MMFPS, a adus în discuţie câteva măsuri imediate care ar trebui luate pentru persoanele cu handicap. "Degeaba se fac cheltuieli dacă nu se diseminează informaţia. Până acum, nici persoanele cu handicap nu şi-au cunoscut drepturile, nici angajatorii nu şi-au respectat îndatoririle.
Cei care vor să urmeze cursuri universitare trebuie să ştie că au posibilitatea să o facă şi vor fi ajutaţi să se deplaseze. Primăriile au făcut deja achiziţii în acest sens şi pot spune cu siguranţă că există mijloacele necesare la Primăria Sectorului 6, unde am lucrat şi eu, la Primăria Sectorului 2 şi la Primăria Sectorului 1", a explicat Mariana Nedelcu. În perioada următoare se vor aduce şi modificări legislative care să faciliteze accesul la educaţie şi la muncă persoanelor cu dizabilităţi. Pentru alte ajutoare imediate, se aşteaptă bugetul pe acest an.
Citește pe Antena3.ro