x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Întrebări – enervări – mirări

Întrebări – enervări – mirări

22 Iul 2008   •   00:00

Ne enervează calvarul de pe DN 1. Parcă ne-am obişnuit cu ieşirea din Bucureşti, unde stăm la coadă mai tot timpul, dar mai "cu foc" de cînd cu lucrările din faţa sediului Antenei, dar de ieri au început şi lucrările de la Azuga, aşa că Valea Prahovei şi turismul de week-end au devenit subiect permanent de enervare.

Ne enervează miniştrii în pas cu moda, mai ales atunci cînd ştiu totul despre tendinţele sezonului, dar habar n-au ce se-ntîmplă în ograda lor şi tratează cu indiferenţă moartea unor oameni.

Ne enervează infractorii care scapă fără pedeapsă pe plaiurile mioritice după ce fură milioane de euro, pentru că "nu sînt suficiente probe la dosar", în timp ce amărîţii care-şi vînd doi dovlecei şi-o sticlă cu lapte de la vaca din curte sînt "prinşi în flagrant" şi amendaţi cu zece milioane de lei vechi – bani pe care-i cîştigă din muncă cinstită în jumătate de an.

Ne enervează corupţia fără corupţi din România, unde nu poţi să faci un pas fără să dai şpagă, iar, dacă nu iei, eşti considerat idiot.

×
Subiecte în articol: observator