x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pâinea românească, din nou în centrul atenţiei presei din Bulgaria

Pâinea românească, din nou în centrul atenţiei presei din Bulgaria

30 Aug 2013   •   11:49
Pâinea românească, din nou în centrul atenţiei presei din Bulgaria

Există un pericol real ca în nordul Bulgariei pâinea bulgărească să dispară, pentru a fi înlocuită de pâine mai ieftină din România, scrie vineri cotidianul sofiot Monitor, informează agerpres.ro.

Consumatorii bulgari vor stimula economia României, cumpărând pâine din această ţară, a avertizat Mariana Kukuşeva, preşedintele Asociaţiei naţionale a brutarilor. În România firmele primesc energia electrică la un preţ cu 26% mai mic faţă de colegii lor bulgari, iar gazele naturale sunt mai ieftine cu 20%, susţine Kukuşeva. Astfel, producţia românească este semnificativ mai ieftină. Presupun că cei care importă pâine din România nu plătesc taxe şi impozite în Bulgaria, a mai spus ea.

Uniunea "Fabricat în Bulgaria" a cerut guvernului de la Sofia să urmărească exemplul românesc şi să reducă TVA de la 20 la 10% în cazul pâinii. În opinia dnei Kukuşeva, până la sfârşitul anului Sofia trebuie să trimită Comisiei Europene o notificare pentru reducerea cotei.

Kukuşeva a spus că până acum Asociaţia a reuşit să convingă autorităţile bulgare că importul de pâine cu conservanţi trebuie restricţionat. Consumatorii bulgari şi-au dat seama că nu este bine să cumpere pâine cu valabilitate de peste şase luni, pentru că este clar că este plină de conservanţi.

Potrivit unui sondaj de opinie efectuat de Gallup International la comanda uniunii "Fabricat în Bulgaria", 63% dintre bulgari sunt de părere că achiziţionarea de bunuri fabricate în străinătate îi lasă pe bulgari fără locuri de muncă. 64% susţin că preferă produsele autohtone, chiar dacă sunt mai scumpe decât cele din import, iar 76% cred că statul nu face suficient pentru protejarea producătorilor bulgari. 

×
Subiecte în articol: tva paine ieftinire paine paine bulgaria