Opoziţia nu a reuşit să demită Guvernul Boc. Moţiunea a fost respinsă cu 219 voturi din minimul necesar de 236
Peste 30.000 de sindicalişti au susţinut din stradă moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie şi dezbătută ieri în Parlament. Pentru a-şi striga disperarea, oamenii au venit în Capitală din toată ţara, unii plecând la drum încă din noaptea de marţi, cu autocarele. Au suportat ploaia rece, frigul şi foamea, lipsa toaletelor publice şi au stat ore în şir în picioare, numai pentru a le transmite membrilor Guvernului mesajul tuturor românilor nemulţumiţi de austeritatea câinoasă impusă de autorităţi pe motive de criză.
Protestatarii s-au adunat în Piaţa Victoriei, de unde au pornit în marş spre Palatul Parlamentului. Aici au aşteptat rezultatul votului la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc 5 intitulată "Moţiunea României majoritare, moţiune populară". Ei au purtat bannere pe care scria "Du-te, Băsescu, după Ceauşescu", "Ne alungi din ţară, javră ordinară", "ERATĂ: Ieşi afară, fiinţă extraordinară", "Istoria românilor a început cu Traian şi se poate termina tot cu Traian", "Iadul este gol, toţi diavolii sunt în Guvernul Boc".
Deşi frigul de afară nu le-a fost aliat, iar autorităţile au încercat să împiedice participarea sindicaliştilor din ţară la miting, inclusiv prin intimidări şi prin instituirea de Ministerul de Interne a alarmei de gradul 0 la nivelul Capitalei şi de grad 1 la nivelul întregii ţări, oamenii nu s-au dat bătuţi. Ei s-au încurajat reciproc pentru a rezista până la anunţarea rezultatului votului la moţiune, mai ales că mulţi dintre ei au cedat din cauza frigului şi oboselii, primind asistenţă medicală.
Nu au lipsit nici îmbrâncelile cu jandarmii şi încercările de a rupe gardurile de protecţie ale Jandarmeriei, care-i separau de Palatul Parlamentului, forţele de ordine recurgând la gaze lacrimogene împotriva protestatarilor.
Între timp, între zidurile Parlamentului, combatanţii au adus acuzaţii la scenă deschisă Guvernului în frunte cu premierul Emil Boc, sufocat la un moment dat de dosarele cu semnăturile a 2,5 milioane de cetăţeni care susţin demersurile Opoziţiei, chiar la tribuna Parlamentului, când îşi rostea discursul de încheiere. Cuvântul de ordine în discursurile parlamentarilor a fost îndepărtarea Guvernului Boc-Băsescu, neacoperit însă în realitate: moţiunea a fost respinsă, întrunind doar 219 voturi pentru din minimul necesar de 236.
Sindicaliştii adunaţi la Palatul Parlamentului au aşteptat demiterea Guvernului Boc
"Doamne, vino, Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni!", s-a cântat în Piaţa Constituţiei ieri, în aşteptarea votului moţiunii de cenzură împotriva Guvernului. Peste 60.000 de voci - susţin sindicaliştii, 30.000 susţin jandarmii - au strigat "Jos Guvernul!" încă de la primele ore ale dimineţii, când oamenii s-au adunat în Piaţa Victoriei. Îngheţaţi, înfometaţi, uzi de la ploaie, sindicaliştii din toate federaţiile sindicale au sperat să treacă moţiunea de cenzură şi să vină un Guvern care să scoată ţara din sărăcie.
"Du-te, Băsescu, după Ceauşescu!", "Ne alungi din ţară, javră ordinară" sau "Istoria românilor a început cu Traian şi se poate termina tot cu Traian" au fost câteva dintre mesajele scrise pe pancartele protestatarilor, cea mai vizibilă fiind însă "ERATĂ: Ieşi afară, fiinţă extraordinară!", mesajul direct al sindicaliştilor din Poliţie pentru preşedintele Traian Băsescu.
"Am fost aici în decembrie '89, la Revoluţie, iar acum sunt tot aici şi mi se pare incredibil că s-a ajuns la asta", spunea Anton Hadăr, liderul federaţiei sindicale din Învăţământul universitar, "Alma Mater", pe Bulevardul Magheru, în timpul marşului către Piaţa Constituţiei. Oamenii au plecat din Piaţa Victoriei la ora 11:00, iar după ora 13:00, când au început să umple Piaţa Constituţiei, au aşteptat votul din Parlament, manifestându-şi de mai multe ori nervozitatea, prin încercări de a rupe gardurile de protecţie ale Jandarmeriei, care-i separau de Palatul Parlamentului. Îmbrâncelile cu jandarmii s-au repetat, iar forţele de ordine au fost nevoite să folosească şi gaze lacrimogene împotriva protestatarilor. "Noi nu suntem de cealaltă parte a baricadei. Suntem de aceeaşi parte, dar trebuie să le oferim acestor oameni posibilitatea de a manifesta liber", a declarat Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei. Incidentele au început atunci când mai mulţi sindicalişti s-au îmbrâncit cu jandarmii din faţa Palatului Parlamentului, iar protestatarii au împins puţin gardurile, astfel încât forţele de ordine au crezut că aceştia vor să treacă de ele. Filtrele jandarmilor au fost întărite, iar mulţimea s-a retras imediat.
"O parte dintre cei aflaţi în faţa scenei au încercat de mai multe ori să forţeze dispozitivul nostru, opt persoane au fost scoase din mulţime şi duse la Poliţie", a declarat Marius Militaru, care a explicat că efectivele Jandarmeriei nu au fost suplimentate. Protestatarii au strigat de mai multe ori "Jandarmii sunt cu noi".
"Cu aceste mitinguri nu cred că vom rezolva mare lucru, din păcate. Singura soluţie este oprirea lucrului la nivel naţional. Numai prin grevă generală vom putea schimba ceva. Cea mai gravă situaţie este în Asistenţa Socială, unde sunt oameni care au 300 de lei pe lună, lucrând cu oameni cu handicap. Este inadmisibil!", a declarat din mijlocul mulţimii Gabriel Chifu, secretar general al federaţiei Publisind.
Pentru a-şi striga disperarea, oamenii au venit în Capitală din toată ţara, unii plecând noaptea cu autocarele. Au suportat ploaia rece, frigul şi foamea, lipsa toaletelor publice şi au stat ore în şir în picioare, numai pentru a le transmite membrilor Guvernului mesajul tuturor românilor nemulţumiţi.
"Am fost la ore dimineaţă, dar la ultimele două le-am spus copiilor că-mi pare rău, dar trebuie să plec la miting. Elevii de clasa a XII-a ne înţeleg şi ne-au transmis întreaga susţinere a lor. Am ieşit în stradă pentru că nu mai putem nici să trăim aşa, dar nici să muncim, pentru că posturile noastre sunt blocate, iar acum am rămas fără magazioner, fără casieră, fără portar şi este inadmisibil ca sarcinile celor care pleacă să fie preluate de cei care rămân. Eu predau limba şi literatura română, dar a trebuit să fac şi orele de franceză, pentru că nu a mai avut cine să le facă", spunea o profesoară din Bucureşti, care are un salariu de 850 de lei, cu gradul II şi şapte ani la catedră.
Situaţia din Învăţământ este şi mai gravă în mediul rural, unde profesorii nu mai au bani nici pentru a face naveta, iar în mediul universitar, unde un asistent are un salariu de 800 de lei pe lună, cei care pleacă din sistem nu mai pot fi înlocuiţi, din cauza blocării posturilor. Din nefericire, a participat la miting şi Peluza Sud a echipei de fotbal Steaua, dintre membrii galeriei făcând parte şase persoane care au fost duse de jandarmi la Poliţie.
În Piaţa Constituţiei au rămas în jur de 20.000 de oameni după ora 16:00, mulţi retrăgându-se din cauza frigului şi a oboselii. De altfel, 28 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Un bărbat care ar fi instigat la violenţă, a încercat să scape simulând un leşin.
În momentul anunţului că moţiunea a picat, cei care mai rămăseseră au pornit şi ei către case.
Diana Scarlat
"Hai, Roberta vino-n stradă şi mai numără o dată!"
Marşul protestatarilor a ajuns la destinaţie, la Palatul Parlamentului, în jurul orei 13:00. Înarmaţi cu recuzita de rigoare, manifestanţii păreau destul de anemici. Unii se odihneau după atâta drum pe scările ministerelor Finanţelor şi Turismului, aflate la doi paşi. Aşa şi-au amintit şi de doamna Udrea şi au strigat "Jos!".
Un moment mai animat a fost la îndemnul unuia dintre liderii sindicali aflaţi pe scenă: "Mâinile sus, toată lumea!". Atmosfera a fost ca la concert, timp de 5 minute. Printre gogoşile şi covrigii savuraţi în frig şi ploaie, manifestanţii şi-au mai amintit din când în când pentru ce veniseră: "Huuuoo! Demisia! Jos Guvernul!"
Două profesoare au plimbat prin mulţime un schelet în miniatură, folosit probabil la orele de anatomie: "Noi nu vrem să pice Guvernul, i-am votat, dar suntem dezamăgiţi. Vrem să se schimbe ceva, nu există speranţă. Ce educaţie să le facem noi copiilor, când nu avem valori morale?"
Alt lider a încercat să anime mulţimea: "Suntem peste 100 de mii, dar dacă numără Roberta suntem peste 500 de mii". Asta a stârnit râsetele mul-ţimii, dar nu l-a crezut nimeni. Piaţa Constituţiei era departe de a fi ticsită. O vreme, din difuzoare au răsunat cântece patriotice şi s-au fluturat steaguri.
O apariţie inedită printre demonstranţi a fost un domn în straie monahale. Asta ar fi fost o ştire: "Preoţimea s-a alăturat populaţiei nemulţumite". Cu dezamăgire, am constatat însă că popa era prezent în calitate de blogăr. Nu venise nici să protesteze, nici să-i exorcizeze pe cei aflaţi în Parlament, mai ales că aflasem dintr-o pancartă că "Iadul este gol, toţi diavolii sunt în Guvernul Boc".
În jurul orei 15:00, oamenii, învinşi de ploaie şi frig, au început să plece. Unii au zis că pleacă la o gogoaşă, alţii că au venit doar pentru că a vrut şeful. În timpul ăsta, undeva aproape, o băbuţă zgribulită încerca să vândă o găină vie îndesată într-o pungă de plastic şi câteva buchete de flori. Venise cu ele tocmai de la Domneşti pentru câţiva bănuţi şi pentru că nu mai avea ce să-i dea de mâncare găinii. Sătea aşa şi se uita la toată agitaţia, ţinând broboada la gură şi murmurând "Să ne ajute Dumnezeu!".
Carmen Dragomir