x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ilie Bolojan convoacă mâine CSAT, înainte cu patru zile de alegerile prezidențiale

Ilie Bolojan convoacă mâine CSAT, înainte cu patru zile de alegerile prezidențiale

de Redacția Jurnalul    |    29 Apr 2025   •   23:20
Ilie Bolojan convoacă mâine CSAT, înainte cu patru zile de alegerile prezidențiale
Sursa foto: presidency.ro/Ilie Bolojan

Administrația Prezidențială a anunțat că miercuri, înainte cu patru zile de alegerile prezidențiale, este organizată o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Potrivit Administrației Prezidențiale, ședința CSAT are loc miercuri, la ora 14.

Duminică, în 4 mai, sunt organizate alegerile prezidențiale, turul întâi.

„Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la: participarea României la Planul de Răspuns European - Readiness 2030; proiectul de Lege a apărării naționale a României; planul național privind mobilitatea militară; proiectul de Lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de securitate națională în domeniul hidroenergiei; viziunea strategică națională în domeniul spațial”, potrivit Administrației Prezidențiale.

În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: CSAT