x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Încă patru țări din UE au fost trecute în zona roșie. Lista completă

Încă patru țări din UE au fost trecute în zona roșie. Lista completă

30 Sep 2020   •   11:49
Încă patru țări din UE au fost trecute în zona roșie. Lista completă

Olanda, Islanda, Danemarca și Ungaria au fost plasate pe lista roșie, în contextul în care numărul cazurilor de coronavirus este în creștere, potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor. 

Olanda, Islanda, Danemarca și Ungaria au trecut pragul de 120 de îmbolnăviri de COVID-19 la 100.000 de locuitori, în ultimele 14 zile. 

Astfel, Olanda a înregistrat peste 2.900 de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore, ajungând la 179.9 de cazuri la 100.000 de locuitori, în ultimele 14 zile, în timp ce Islanda a raportat peste 80 de cazuri noi în weekend, ajungând la 138.7 de cazuri raportate la 100.000 de locuitori, în ultimele 14 zile.

În Danemarca, incidența este de 125.2 de cazuri de infectare la 100.000 de locuitori, iar în Ungaria 127 la 100.000 de locuitori, în ultimele 24 de ore. 

Lista completă a țărilor din UE din zona roșie:  

Spania: 329.9 cazuri înregistrate la 100.000 de locuitori, în ultimele 14 zile

Franța: 231.9 cazuri înregistrate la 100.000 de locuitori, în ultimele 14 zile

Belgia: 175 cazuri înregistrate la 100.000 de locuitori, în ultimele 14 zile

Olanda: 179.9 cazuri înregistrate la 100.000 de locuitori, în ultimele 14 zile

Cehia: 269.1 cazuri înregistrate la 100.000 de locuitori, în ultimele 14 zile

Danemarca: 125.2 cazuri înregistrate la 100.000 de locuitori, în ultimele 14 zile

Ungaria: 127 cazuri înregistrate la 100.000 de locuitori, în ultimele 14 zile

Luxemburg: 184.4 cazuri înregistrate la 100.000 de locuitori, în ultimele 14 zile

Malta: 121.6 cazuri înregistrate la 100.000 de locuitori, în ultimele 14 zile

Islanda: 138.7 cazuri înregistrate la 100.000 de locuitori, în ultimele 14 zile

Pentru ca o țară să fie încadrată în zona roșie, trebuie să fie înregistrate peste 120 de cazuri de îmbolnăvire la 100.000 de locuitori, în ultimele 14 zile. Persoanele care vin din zone cu risc epidemiologic vor fi obligate să stea 14 zile în carantină. 

×