x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Incendiu la o magazie din apropierea unui cămin de bătrâni, în Ilfov. O persoană decedată

Incendiu la o magazie din apropierea unui cămin de bătrâni, în Ilfov. O persoană decedată

de Redacția Jurnalul    |    18 Oct 2025   •   16:11
Incendiu la o magazie din apropierea unui cămin de bătrâni, în Ilfov. O persoană decedată
Sursa foto: Hepta

O persoană a fost găsită decedată în urma unui incendiu izbucnit sâmbătă la o magazie din apropierea unui cămin de bătrâni din localitatea ilfoveană Cornetu.

Potrivit ISUBIF, au fost evacuate 34 de persoane - 31 de pacienţi cu probleme psihice şi 3 angajaţi. Două persoane au suferit atac de panică.

''Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o construcţie pe strada Răsăritului din localitatea Cornetu, judeţul Ilfov. Au fost evacuate dintr-o clădire învecinată cu destinaţia de cămin de bătrâni 30 de persoane'', a anunţat iniţial sursa citată.

Incendiul s-a manifestat la o magazie, pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp.

''În urma acţiunilor de stingere a incendiului, în magazia anexată spaţiului de locuit a fost identificată o persoană decedată. Au fost evacuate 34 de persoane (31 de pacienţi cu probleme psihice şi 3 angajaţi). Două persoane au fost asistate medical de echipajele SMURD (atac de panică)'', au precizat pompierii.

Incendiul a fost lichidat.

AGERPRES

×