x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Incompatibilii Hunedoarei

Incompatibilii Hunedoarei

de Monalise Hihn    |    20 Iun 2009   •   00:00

Mai mulţi consilieri locali şi judeţeni se află în incompatibilitate, după ce au fost numiţi în funcţii de directori coordonatori sau adjuncţi la diverse instituţii deconcentrate. Deocamdată, nici unul dintre aceştia nu a renunţat la mandatele de ales local sau judeţean. Surse neoficiale declară că aceştia trag de timp în speranţa că Guvernul va emite o ordonanţă de urgenţă prin care să li se permită să rămână şi cu mandatele de aleşi locali.



"Să demisionez? Să nu demisionez?", acestea sunt întrebările care îi frământă pe câţiva consilieri locali şi judeţeni, care au devenit de curând şi directori coordonatori sau directori coordonatori adjuncţi. Ei sunt deja în incompatibilitate pentru că termenul de 15 zile de la emiterea ordinelor de numire a expirat.

Funcţia sau mandatul
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37 din data de 22.04.2009, nu au voie, printre alţii, să deţină şi mandate de consilieri locali sau judeţeni şefii direcţiilor judeţene de sănătate publică, cei ai direcţiilor judeţene  pentru cultură, culte şi patrimoniu naţional, ai comisariatelor judeţene pentru protecţia consumatorilor, ai oficiilor teritoriale pentru IMM-uri şi cooperaţie, ai direcţiilor de muncă şi protecţie socială, inspectoratelor teritoriale de muncă, ai caselor de pensii, ai direcţiilor pentru tineret, ai direcţiilor regionale şi judeţene pentru accize şi operaţiuni, ai comisariatelor judeţene ale Gărzii de Mediu ori oficii judeţene de poştă. În atari condiţii, cel puţin şapte consilieri locali şi judeţeni sunt incompatibili. Este vorba despre Cristian Grigoraş (PD-L ­ Direcţia Judeţeană pentru Tineret), Sorin Vasilescu (PSD ­ ITM), Nicolae Schiau (PD-L ­ Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale), Bianca Fărcaş (PSD ­ DSP), Romi Cărmăzan (PD-L ­ Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor), Ovidiu Moş (PSD ­ IMM-uri şi Cooperaţie Deva) şi Ioan Rus (PSD ­ IMM-uri şi Cooperaţie Petroşani).

Nu vor să plece

Prefectul de Hunedoara, Ioan-Gabriel Samoilescu, a declarat că le-a adus la cunoştinţă acestora că se află în incompatibilitate: "Le-am explicat situaţia în care se află, dar nici unul nu a dorit să renunţe la mandatul de ales local. Mai mult, le-am cerut să specifice şi în declaraţia de interese că sunt şi aleşi locali. Ei pot fi destituiţi din funcţii de organul ierarhic superior, adică ministrul în subordinea căruia se află direcţia la care au fost numiţi". Deocamdată, nici la Consiliul Judeţean, dar nici la cele din Hunedoara, Petroşani, Deva sau Simeria, acolo unde deţin mandate cei şapte, nu s-a înregistrat vreo cerere de demisie. Pe de altă parte, Consiliul Judeţean Hunedoara va întocmi un proiect de hotărâre prin care vor înceta mandatele de consilieri pentru Cristian Grigoraş şi Sorin Vasilescu. Vicepreşedintele CJ Hunedoara, Costel Avram, declară că acesta va fi introdus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe: "Aveau termen 15 zile să aleagă. Nu au făcut-o până acum, astfel că la următoarea şedinţă le vor înceta mandatele de consilieri judeţeni". De asemenea, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Hunedoara, Monica Rada, secretarul municipiului le-a cerut celor doi consilieri locali incompatibili, Nicolae Schiau şi Bianca Fărcaş, să decidă din ce post vor demisiona: cel de director sau de consilier local. Rada adaugă că nici unul nu a depus încă cerere de demisie din funcţia de consilier local.

×
Subiecte în articol: observator