O ambulanţă care mergea la o intervenţie s-a ciocnit, azi dimineaţă, într-o intersecţie din Timişoara, cu un autoturism Dacia
Timişoara: O ambulanţă, implicată într-un accident
O ambulanţă care mergea la o intervenţie s-a ciocnit, azi dimineaţă, într-o intersecţie din Timişoara, cu un autoturism Dacia, iar în urma impactului autospeciala a fost proiectată într-un chioşc de bilete şi apoi în gardul unei case, două persoane fiind rănite uşor.Ambulanţa, care mergea la o intervenţie, avea semnalele luminoase pornite şi a intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului. şoferul unei Dacii a văzut prea târziu autospeciala, astfel că maşinile s-au ciocnit violent. Poliţiştii încearcă acum să stabilească cine este vinovat de producerea accidentului şi cine trebuie să plătească pagubele.
Penitenciarul Poarta Albă: Deţinut, bătut mortal de un coleg
Un deţinut de la Penitenciarul Poarta Albă a murit, marţi seara, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce a fost bătut de un coleg de detenţie, la sfârşitul săptămânii trecute, în cabinetul de stomatologie al închisorii. Victima era condamnată la nouă ani şi jumătate de închisoare pentru omor, iar agresorul ispăşeşte o pedeapsă de zece ani pentru tentativă de tâlhărie. O comisie formată în cadrul penitenciarului a început o anchetă în acest caz, iar agresorul va fi cercetat şi judecat pentru lovituri cauzatoare de moarte.
Bucureşti: Lovit grav de o basculantă
Un tânăr a ajuns la spital, în stare gravă, după ce a fost lovit, marţi, de o basculantă care nu s-a asigurat la ieşirea de pe Calea Ferentari, anunţă Poliţia Capitalei. Şoferul autobasculantei mergea pe Calea Ferentari, dinspre Piaţa Ferentari către şoseaua Sălaj, şi nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers în intersecţia cu strada Veseliei. Atunci când a virat la dreapta în intersecţie, şoferul basculantei a accidentat grav un tânăr de 16 ani, care mergea pe bicicletă, în aceeaşi direcţie. Victima a rămas internată în spital. Conducătorul autobasculantei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind "zero".
Oradea: Organe prelevate de la o orădeancă decedată
Două echipe de medici din Bucureşti şi Cluj-Napoca au prelevat, în noaptea de marţi spre miercuri, mai multe organe de la o femeie din Oradea care se afla în moarte cerebrală şi care acceptase să-şi doneze organele, acestea fiind transplantate mai multor pacienţi.
Ficatul a fost transplantat, în noaptea de marţi spre miercuri, unui pacient operat la Bucureşti, iar rinichii, unor bolnavi internaţi la Cluj-Napoca. Potrivit medicilor, ţesuturile recoltate de la femeie vor trece prin operaţiuni de conservare. Medicii speră ca în acest fel cel puţin 13 persoane să poată fi salvate şi să ducă o viaţă normală.