"ŞMECHERII FAC LEGEA"
Directorul Administraţiei Naţionale
"Apele Române", Marius Postelnicescu, a declarat că are dificultăţi în
aplicarea legii în cazul unora dintre proprietăţile de pe malul Lacului
Snagov. El a susţinut că legea obligă la păstrarea unei zone de
servitute în apropierea apelor. Postelnicescu a admis că, în ciuda
acestor încălcări ale legii, sancţiunile date în ultimii ani
respectivilor proprietari au fost puţine la număr, motivaţia sa fiind
că aceştia "au pile".
"ŞMECHERII FAC LEGEA"
Directorul Administraţiei Naţionale "Apele Române", Marius Postelnicescu, a declarat că are dificultăţi în aplicarea legii în cazul unora dintre proprietăţile de pe malul Lacului Snagov. El a susţinut că legea obligă la păstrarea unei zone de servitute în apropierea apelor. Postelnicescu a admis că, în ciuda acestor încălcări ale legii, sancţiunile date în ultimii ani respectivilor proprietari au fost puţine la număr, motivaţia sa fiind că aceştia "au pile".
FLUVIUL VIITORULUI
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Laszlo Borbely, a propus ieri înfiinţarea unui program operaţional pentru dezvoltarea bazinului Dunării. La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a susţinut că transportul pe căile navigabile interioare din Europa poate fi o alternativă profitabilă şi mai puţin poluantă la transportul rutier şi feroviar şi a pledat în favoarea unificării regulilor de transport de-a lungul coridorului Rin-Dunăre.
CONFERINŢĂ "VERDE"
International Trade Center din Braşov va găzdui astăzi conferinţa internaţională pe probleme de mediu. "Împreună pentru un mediu mai curat. Soluţii şi exemple de bună practică în Marea Britanie". Temele abordate în cadrul conferinţei vor avea drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de mediu prin adaptarea de tehnologii eficiente şi nepoluate în cazul managementului şi tratării apelor reziduale, al managementului şi reciclării deşeurilor, şi al decontaminării terenurilor poluate.
STARBUCKS IROSEŞTE APA
Organizaţiile internaţionale de mediu acuză compania Starbucks de faptul că iroseşte în fiecare zi milioane de litri de apă în cafenelele din toată lumea ale lanţului. Asta, deşi Starbucks promovează o imagine "verde". O investigaţie publicată în The Sun arată că 23,4 milioane de litri de apă sunt pierdute zilnic în cele peste 10.000 de magazine Starbucks din lume. Apa care se iroseşte la o singură cafea Starbucks este ceea ce consumă un african într-o zi de secetă.
Citește pe Antena3.ro