10 octombrie 2008
CANCERUL DE COL
Vaccinarea împotriva cancerului de col va începe la sfârşitul lunii noiembrie, după vacanţele şcolare. Vor fi vaccinate 110.000 de fetiţe cu vârste între 10 şi 11 ani, din clasa a patra. "Părinţii care nu vor dori vaccinarea trebuie să dea o declaraţie pe propria răspundere, asumându-şi responsabilitatea pentru starea de sănătate a copiilor", a precizat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
PIŢURCĂ, ÎNVINUIT
Antrenorul echipei naţionale, Victor Piţurcă, a fost pus sub învinuire de procurorii anticorupţie în dosarul "valiza" pentru favorizarea infractorului, a declarat Gigi Becali într-o emisiune tv. Surse judiciare citate de Mediafax au declarat că Piţurcă este acuzat că ar fi semnat, ca martor, un precontract încheiat, în fals, între Becali şi un om de afaceri din Cluj, Radu Marino, pus şi el sub învinuire. Contractul avea ca obiect cumpărarea de către Becali a unui teren aflat în posesia lui Marino. DNA a refuzat să confirme veridicitatea declaraţiei lui Becali.
GREVĂ FĂRĂ REZULTAT
Protestul de ieri al funcţionarilor pu-blici s-a încheiat fără nici un rezultat concret. "N-am ajuns la nici un rezultat cu guvernul, aşa că vom merge mai departe cum era stabilit", ne-a declarat Vasile Marica, preşedintele Alianţei Sed Lex. Peste 100.000 de funcţionari publici au fost ieri dimineaţă într-o grevă de avertisment de două ore. Oamenii ameninţă că, dacă nu li se vor acorda majorările salariale de 50% cerute, vor intra în grevă pe termen nelimitat de la 16 octombrie.
AVALANŞE
Două autoturisme au fost surprinse ieri de o avalanşă produsă pe Transfăgărăşan, între Cota 2.000 şi tunelul de la Bâlea Lac. Nici unul dintre turişti nu a fost rănit, iar cele două autoturisme au fost deblocate din zăpadă de salvamontiştii de la refugiul Cota 2.000. Salvamontiştii avertizaseră, ieri dimineaţă, că există pericol de avalanşe pe Transfăgărăşan. (Elly Cristea)
HAI LA FILM!
Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti a pregătit o proiecţie specială de film la Cinematograful Regizorului Român pentru această seară. Începând cu ora 19:00, vor rula trei scurtmetraje româneşti: "Megatron", în regia lui Marian Crişan, câştigător al Palme D’or pentru scurtmetraj, "Joi" (regia: Hadrian Marcu) şi "Bricostory", regia Andreea Păduraru. Proiecţiile se vor realiza în prezenţa celor trei regizori. (Mihai Ştirbu)
NOUĂ RĂNIŢI LA IAŞI
Nouă persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut ieri şi în care au fost implicate un microbuz, un autoturism şi o căruţă. Potrivit martorilor, accidentul a fost provocat de şoferul autoturismului, care a evitat o căruţă, dar a izbit frontal un microbuz care circula regulamentar pe sensul opus. (M.P.)
PROIECT
Imobilele abandonate de proprietari, ce sunt utilizate de infractori sau în sprijinul săvârşirii unor fapte infracţionale, ar putea fi preluate prin hotărâri de instanţe de primării pentru a fi puse la dispoziţia persoanelor fără locuinţe. Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu (foto), va propune în acest sens Parlamentului un proiect de lege. (M.A.C.)
TROLEIBUZE SUSPENDATE
Circulaţia troleibuzelor liniei 66 va fi suspendată mâine şi duminică. RATB a luat această decizie din cauza unor lucrări la reţeaua electrică de contact de pe şoseaua Colentina şi Calea Moşilor. Pentru preluarea călătorilor se înfiinţează linia navetă de autobuze 667, care va circula între Spitalul Fundeni şi Piaţa Rosetti, pe Strada Sportului, Şoseaua Colentina, Calea Moşilor şi Bulevardul Carol I.
ANCHETĂ LA BÂRLAD
ASP Vaslui a declanşat o anchetă la Spitalul de Urgenţă Bârlad, unde un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit după o operaţie. Tânărul a fost operat de apendicită la 20 septembrie, iar la câteva zile, după externare, a început să acuze dureri în zona operaţiei. Internat din nou în spital, băiatul a fost operat pentru a doua oară, la 6 octombrie, iar la scurt timp a murit. "I-am dat doctorului 1,5 milioane lei. După ce a murit, medicul mi-a dat banii înapoi şi chiar un milion de lei în plus ca să tac din gură", a declarat ieri mama tânărului. (Ana Ionaşcu))
CLUJ
Un bărbat în comă a fost ţinut ieri 20 de minute în curtea Institutului Inimii, din cauza unei maşini care blocase accesul în clădire. Din acest motiv, un agent de poliţie împreună cu mai multe persoane au mutat maşina. Conform sursei citate, şoferul maşinii care a blocat accesul va fi identificat pe baza numărului de înmatriculare, urmând să fie sancţionat.
Citește pe Antena3.ro