x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Info

Info

18 Oct 2008   •   00:00

18 octombrie 2008



STĂNCULESCU CERERI
Cererea lui Victor Athanasie Stănculescu de întrerupere a executării pedepsei de 15 ani de închisoare, pe motiv de boală, va fi judecată marţi la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti. Şi instanţa supremă a stabilit ieri, pentru data de 17 noiembrie, termenul la care va începe judecarea căii extraordinare de atac declarate împotriva deciziei din procesul revoluţiei de la Timişoara.

PERMISE ARGEŞ
Argeşenii, care erau programaţi luni, 20 octombrie, la examenul pentru obţinerea permisului de conducere vor fi reprogramaţi. În perioada 17-20 octombrie, Serviciul Regim Permise Auto nu desfăşoară activităţi de relaţii cu pu­blicul, întrucât va fi implementat noul sistem informatic de eliberare a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor şi a permiselor de conducere. Certificatele de înmatriculare şi permisele de conducere vor fi realizate la Bucureşti, de Direcţia Generală Regim Permise, şi transmise ulterior titularilor la domiciliu, prin curierat. (Elly Cîrstea)

TÂRGUL TRADIŢIILOR
Astăzi şi mâine se desfăşoară în Bucureşti cea de-a doua ediţie a Târgului Tradiţiilor. Produse populare, dansuri şi muzică populară, toate se vor găsi în acest week-end în Piaţa Revoluţiei, în cadrul unui eveniment organizat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Programul artistic, care va începe astăzi la ora 14:00, va favoriza şi întâlnirea cu copiii din cadrul Clubului de Excelenţă Dan Voiculescu.

ACCIDENT VACANŢA MARE
Radu Pietreanu, membru al grupului umoristic Vacanţa Mare, a ajuns la spital ieri după-amiază. El a fost implicat într-un accident rutier produs în zona Romexpo din Capitală. Potrivit poliţiştilor, Radu Pietreanu se deplasa pe motocicletă, iar în momentul în care a virat la stânga a fost lovit de o ma­şină. Pietreanu are fractură la un picior.

SUPERPREMIU LA 6/49
Fondul de câştiguri estimat la categoria I a tragerii Loto 6/49 de mâine este estimat la 3,6 milioane euro. De altfel, la această categorie se înregistrează un re­port în valoare de peste 12 milioane de lei. Ultima dată, marele premiu de categoria I la Loto 6/49 s-a câştigat în urmă cu 9 săptămâni, la data de 10.08.2008, şi a fost în valoare de peste 3,8 milioane de euro.

DIRIGENŢIE ÎN BAR
O profesoară de la Colegiul Pedagogic "Andrei Şaguna" din Sibiu a ales să îşi desfăşoare, ieri, ora de dirigenţie într-un bar. Evenimentul a fost surprins de o razie efectuată de Poliţie alături de inspectori din cadrul IŞJ Sibiu. Potrivit profesoarei, dirigintă la clasa a XI-a, nu au fost încălcate regulamentele şcolare, alegerea pentru derularea orei de dirigenţie la o cafea sau un ceai fiind făcută de cadrul didactic. IŞJ Sibiu va dema­ra o anchetă în acest caz. (Dan Tomozei)

ARCUL DE TRIUMF, VIZITAT
Doritorii pot vizita gratuit Arcul de Triumf în zilele de 25 şi 26 octombrie. Între orele 10:00-18:00, vor putea fi admirate în saloanele interioare ale Arcului de Triumf patru expoziţii: Istoria Arcului de Triumf în fotografii; Războiul Reîntregirii în imagini; Marea Unire de la 1 Decembrie 1918; Heraldica Marilor Familii Boiereşti ale Bucureştilor.

ZECE RĂNIŢI LA ORADEA
Zece persoane au fost rănite într-un accident petrecut ieri după-amiază, pe DN 79, la ieşirea din Oradea spre Arad. Şoferul unui autoturism a intrat pe contrasens, unde a fost lovit de un microbuz, iar un alt şofer, vrând să evite impactul cu maşinile lovite, s-a răsturnat. Două echipaje ale Ambulanţei şi un echipaj SMURD s-au deplasat la locul accidentului pentru a acorda primul ajutor victimelor. (Natalia Ivan)

LEOAICĂ OPERATĂ

O leoaică de la Grădina Zoologică din Buhuşi a fost operată, ieri, la o clinică veterinară privată din Braşov. Operaţia, realizată de o echipă de medici britanici şi români, a fost o premieră naţională. Leoaica Bella avea un glaucom şi intervenţia a fost o enucleere (extirpare) de glob ocular. La începutul anului viitor, animalul va fi dus într-o rezervaţie din Africa de Sud.

CARIERE DE VIITOR
Târgul de joburi "Cariere de viitor" are loc astăzi, de la ora 10:30, la sediul ASE. 70 de companii multinaţionale vor oferi tinerilor peste 4.000 de locuri de muncă în domenii ca distribuţie, turism, bancar, consultanţă, servicii şi IT.

×
Subiecte în articol: observator