x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Info

Info

21 Noi 2005   •   00:00
MORT LA ROSTOK. Un scafandru american care participa la ranfluarea epavei navei Rostok aflata pe bratul Sulina, in apropiere de localitatea tulceana Partizan, si-a pierdut viata in timpul unor lucrari subacvatice. John Warren Whitekettle, de 48 de ani, a suferit, cel mai probabil, o insuficienta cardio-respiratorie in timp ce era in apa. Barbatul a fost scos imediat la suprafata, dar nu s-a mai reusit resuscitarea lui. (M.C.)

COZMA - GRATIERE. Curtea de Apel Bucuresti a respins, la sfarsitul saptamanii trecute, cererea prin care actuala Administratie Prezidentiala si Secretariatul General al Guvernului (SGG) cerusera anularea gratierii lui Miron Cozma. Judecatorii au stabilit ca efectele unui act prezidential de clementa nu pot fi anulate printr-o cerere, fie ea si de la cel mai inalt nivel. Administratia Prezidentiala si SGG cerusera anularea gratierii lui Cozma pe motiv ca ar reprezenta un exces de putere.

RESTRICTII. Traficul fluvial pe Canalul Dunare-Marea Neagra a fost restrictionat, ieri dimineata, din cauza vantului puternic care atingea forta 6 la coasta si 8 in larg, transmite Mediafax. Convoaiele de barje vor stationa pe canal pana cand conditiile meteo vor permite reluarea activitatii de ecluzare.

CONSTANTA. Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEdC) a cerut ieri Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Constanta sa verifice daca o inregistrare video, in care o profesoara este amenintata cu bataia intr-o sala de clasa, nu a fost realizata intr-un liceu constantean, surse din MEdC sustinand ca exista indicii in favoarea acestei ipoteze.

VILE SINISTRATI. Sinistratii exploziei produse in iunie in cartierul Colentina au primit ieri vile de miliarde de lei dotate cu mobilier de parlamentar. N-a lipsit nici masa de post cu sarmale cu orez, fasole, placinte, vin si tuica. Actiunea a fost pusa la cale de primarul Sectorului 2. In explozie, patru case au fost distruse complet, patru oameni au murit si alte sase imobile au fost afectate. (M.A.)

LOTO 6/49. Nici unul dintre impatimitii la Loto 6/49 nu a ghicit toate cele sase numere de la extragerea de ieri. Numerele au fost 24, 42, 13, 44, 2, 9. Numarul extras la Noroc a fost 0378440.

×
Subiecte în articol: observator