x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Info

Info

09 Noi 2005   •   00:00
TELEVIZIUNE. Reprezentantii ziarului Adevarul, care doresc infiintarea postului de televiziune MagnetTV, au primit ieri pentru a doua oara un refuz din partea Consiliul National al Audiovizualului privind cererea de acordare a licentei. Membrii CNA au votat cu cinci optiuni "pentru" si patru abtineri, scorul minim necesar fiind de sapte voturi. Cei care nu au votat in favoarea proiectului spun ca acesta nu este convingator.

LOCUINTE PROVIZORII. Executivul a alocat 7 milioane de lei pentru achizitionarea de module sau locuinte provizorii pentru persoanele ale caror case au fost afectate de inundatii si nu au fost ridicate anul acesta. "Din pacate, nu peste tot putem termina reconstructia. Am primit sapte oferte pentru a achizitiona locuinte provizorii", a declarat Laszlo Borbely, ministrul delegat pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului. (Elena Stan)

INCENDIU. Un incendiu puternic a distrus luni seara biroul edilului din Agigea si inca una din incaperile Primariei, unde se aflau documente de contabilitate, de registru agricol, dar si cateva calculatoare. Pompierii militari au stabilit ca focul a fost pus intentionat si a produs pagube de aproape o jumatate de miliard de lei vechi.

DEMISIE. Seful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj, comisarul Ioan Pop, a plecat ieri din Politie, la cerere. Retragerea sa vine la o zi dupa ce fiul sau a fost arestat intr-un caz de crima organizata, in legatura cu interlopul Vlad Alexandru Tepes, arestat in urma cu doua luni pentru santaj si evaziune fiscala.

PARLAMENT. In prezenta reprezentantilor asociatiei ACCEPT si fundatiei CRJ, deputatii juristi au reexaminat ieri articolele considerate neconstitutionale din Legea privind reproducerea umana asistata medical. ACCEPT a solicitat respingerea proiectului pe motiv ca incalca principii fundamentale ale drepturilor omului si favorizeaza traficul de fiinte umane, dar cererea a fost refuzata de deputati. (C.V.)

CONTRACT REZILIAT. Complexul Dambovita Center, care ar fi trebuit sa fie ridicat la Casa Radio din Bucuresti, nu va mai fi construit. "Statul nu trebuie sa plateasca despagubiri pentru relizierea contractului", a spus Laszlo Borbely, ministrul pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului. Grupul de firme turco-britanic Mimel Insaat i Orb Estates PLC cu care se incheiase contractul nu a raspuns notificarilor trimise de minister si nu a putut asigura finantarea de peste 130 de milioane de dolari. (Elena Stan)

CLUJ. Doi barbati au fost condamnati ieri, de Tribunalul Militar Cluj, la cinci ani de inchisoare si la plata a 4.000 de miliarde de lei, fiind gasiti vinovati de producerea unui incendiu in care au fost distruse in 1996 sase elicoptere.
×
Subiecte în articol: observator