Cazul Mantale - Complet de divergenţă
Cazul Mantale - Complet de divergenţă
Procesul în care Mioara Mantale cere anularea ordinului prin care a fost revocată din funcţia de prefect al Capitalei va fi reluat peste două săptămâni, în complet de divergenţă, după ce ieri cei doi judecători ai completului nu au ajuns la un acord privind soluţia în acest caz. La 28 august, Mioara Mantale a fost înlocuită din funcţia de prefect al Capitalei, după doi ani şi jumătate de mandat. La scurt timp după aceea, Mioara Mantale a criticat hotărârea de înlocuire a sa din funcţie, apreciind-o nelegală, netemeinică.
Galaţi - Convoaiele prinse în gheaţă, deblocate
Cele două convoaie prinse de cinci zile într-un pod de gheaţă format pe Dunăre, în apropiere de Cernavodă, au fost deblocate ieri-dimineaţă, iar cei 18 marinari aflaţi pe
aceste nave nu au avut de suferit în urma incidentului. Împingătoarele Cargo şi Sidex 2, aparţinând Romnav Brăila şi Navrom Galaţi, pe care se aflau 18 marinari, au fost blocate de duminică într-un pod de gheaţă pe Dunăre, la 20 de kilometri în aval de Cernavodă.
(Daniel Mihalaşcu)
Galaţi - Ţigări ascunse într-o cisternă
Poliţiştii de frontieră au identificat un camion-cisternă în care, în partea superioară, între pereţii exteriori şi cei interiori, erau ascunse peste 63.000 de pachete de ţigări. Valoarea totală a mărfii ascunse de conducătorul cisternei este de peste 60.600 de euro. Oamenii legii au dispus confiscarea atât a ţigărilor, cât şi a mijlocului de transport, iar şoferul
a fost sancţionat contravenţional
cu 10.000 RON. (Daniel Mihalaşcu)
Al 13-lea salariu pentru profesori
Toţi angajaţii sistemului educaţional vor primi până la 15 ianuarie 2008 cel de-al 13-lea salariu, a declarat Cătălin Croitoru, preşedintele FEN. Procedura de impozitare pentru anul 2007 nu afectează valoarea negociată a tichetului cadou. Astfel, salariaţilor nu li se va opri pe statul de plată impozitul pentru aceste tichete. În ceea ce priveşte anul 2008, impozitarea se va face în conformitate cu procedurile fiscale în vigoare. (Alina Gavrilă)
Constanţa - Navă în pericol de scufundare
O navă sub pavilion “St. Vincent” a fost în pericol de a se scufunda ieri după-amiază în Portul Constanţa, după ce, în timp ce era supusă operaţiunilor de încărcare, s-a înclinat foarte mult, în urma incidentului neexistând victime. Nava “Captain Schaban”, de 2.438 tdw, se afla în dana 50 a Portului Constanţa, sub operaţiuni de încărcare cu cherestea. Căpitănia va desfăşura o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la înclinarea navei.
Conflict de muncă - Rodica Culcer, în proces cu SRTV
Rodica Culcer, directorul Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport din TVR, a chemat Societatea Română de Televiziune (SRTV) în instanţă, nemulţumită fiind că în urma hotărârii de reorganizare a Direcţiei Ştiri i-au fost restrânse atribuţiile la urmărirea execuţiei bugetare şi să rezolve probleme administrative. Ea a depus la sfârşitul lui octombrie 2007 la Tribunalul Municipiului Bucureşti (TMB) o contestaţie împotriva “deciziei de modificare unilaterală a contractului de muncă”, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul instanţei, termenul de judecată fiind 11 februarie 2008.
Craiova - Elevă de 13 ani, bătută la şcoală
O elevă în clasa a V-a de la o şcoală generală din Craiova a fost lovită miercuri seară în clasă de prietenul ei, în vârstă de 18 ani, care a venit furios la şcoală şi a dat buzna în sala de curs, transmite Mediafax. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Dolj, subcomisarul Maria Vasile, în urma incidentului tânărul a fost amendat cu 2.500 de lei, iar poliţiştii vor intensifica măsurile de protecţie în zona şcolii respective. Părinţii fetei agresate nu au dorit să depună plângere la Poliţie.
Autobuz supraetajat pentru turişti
Turiştii care vor vizita Braşovul vor putea face un tur al oraşului, începând din primăvară, într-un autobuz supraetajat, unde vor primi indicaţii turistice în patru limbi. Autobuzul, care a costat 300.000 de euro, a fost achiziţionat de CJ Braşov din Franţa şi urmează să fie înmatriculat în Braşov. Prima cursă cu autobuzul turistic va fi făcută cel mai probabil în luna martie, o dată cu încălzirea vremii. Autovehiculul de agrement are 80 de locuri şi este asemănător cu cele care circulă în Londra sau Paris.