x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Info Observator 26 august 2007

Info Observator 26 august 2007

de Jurnalul National    |    26 Aug 2007   •   00:00
Info Observator 26 august 2007

Un grup de hackeri a reuşit să deblocheze celebrul telefon mobil iPhone, setat să funcţioneze doar intr-o reţea de telefonie mobilă (AT&T), relatează site-ul www.engadget.com.

ANIVERSARE - Ion Diaconescu, la 90 de ani

Inconjurat de vechii colaboratori şi prieteni din partid, uitat de aproape toţi politicienii de la putere, dar cu speranţa că visul său ca PNŢCD să revină pe scena politică se va indeplini, fostul preşedinte al PNŢCD, Ion Diaconescu, şi-a sărbătorit ieri, la sediul PNŢCD, 90 de ani de viaţă, relatează Mediafax. A primit flori, cadouri şi zeci de felicitări de la prieteni, admiratori şi colegi de partid, dar şi de la premierul Tăriceanu şi de la fostul preşedinte Emil Constantinescu, care a venit personal să-i aducă un cadou.

AU INVINS - Hackerii au decodat iPhone-ul

Un grup de hackeri a reuşit să deblocheze celebrul telefon mobil iPhone, setat să funcţioneze doar intr-o reţea de telefonie mobilă (AT&T), relatează site-ul www.engadget.com. Grupul, numit iPhoneSIMFree, susţine că lucrează la acest proiect incă de la apariţia telefonului, acum două luni, pentru ca iPhone să poată fi utilizat şi in alte reţele decăt cea impusă de producător, inclusiv in afara SUA. Compania Apple pregătise deja mai multe contracte cu firme din Europa pentru lansarea telefonului spre sfărşitul acestui an.

CHIŞINĂU - Voronin s-a răzgăndit

Preşedintele Vladimir Voronin a declarat că Republica Moldova nu a promis Romăniei deschiderea de consulate la Cahul şi la Bălţi şi a acuzat Bucureştiul că plăteşte anumite persoane pentru a susţine ideea unirii cu Romănia, relatează Mediafax. Liderul de la Chişinău a susţinut că in timpul intălnirii pe care a avut-o la 16 ianuarie 2007 cu preşedintele romăn,

FRANŢA - Fostul premier Barre a decedat

Raymond Barre, fost prim-ministru al Franţei intre 1976 şi 1981, a decedat ieri-dimineaţă la un spital din Paris, unde fusese internat in aprilie din cauza unor probleme cardiace, relatează AFP. In vărstă de 83 de ani, Barre s-a născut in Insula Reunion din sudul Oceanului Indian. A devenit premier in 1976, in timpul mandatului de preşedinte al lui Valery Giscard d’Estaing. A fost şi primar al oraşului Lyon timp de şase ani.

UNGARIA - S-a infiinţat "Garda Ungară"

Partidul de extremă dreapta ungar, Jobbik, a organizat ieri depunerea jurămăntului pentru primii membri ai unei grupări paramilitare pe care a fondat-o tot ieri, suscitănd protestele societăţii civile şi ale Guvernului, care se tem de o revenire a extremismului de dreapta. Observatorii consideră că "Garda Ungară pare să urmeze exemplul «Gărzii de Fier» din Romănia, mişcare antisemită care a acţionat in timpul celui de-al doilea Război Mondial, comentează AFP.

EFORIE SUD - Băsescu, in fieful lui Becali

Preşedintele Traian Băsescu şi-a petrecut seara de vineri in mijlocul aromănilor, comunitatea din care face parte şi Gigi Becali. El a participat pe plaja din Eforie Sud la Festivalul Internaţional al Folclorului Aromănesc, relatează Realitatea TV. Preşedintele s-a fotografiat cu participanţii la festival, ulterior coborănd in mulţime.

ITALIA - Pe infractori ii paşte repatrierea

Ingrijorat de inmulţirea infracţiunilor comise de cetăţeni romăni, primarul capitalei italiene, Walter Veltroni (foto), a cerut ferm autorităţilor de la Bucureşti, dar şi comunităţilor de romăni din peninsulă, să colaboreze pentru trimiterea acasă a celor certaţi cu legea. "Vreau să amintesc autorităţilor romăne că intrarea in Europa implică un grad mai mare de responsabilitate la care sunt chemate", a avertizat primarul Veltroni.

OPORTUNITĂŢI - 4.200 de locuri de muncă "afară"

Spaniolii au nevoie de agricultori, germanii de măcelari şi bucătari, iar francezii şi elveţienii caută lucrători stagiari, relatează Realitatea TV. Aproximativ 4.200 de locuri de muncă in Spania, Germania, Franţa şi Elveţia sunt puse la dispoziţia romănilor care vor să munceasă in străinătate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de muncă. Cele mai multe locuri disponibile sunt pentru agricultori, aproximativ 3.700. Spaniolii mai oferă şi alte 200 de posturi pentru mecanici, electricieni, şoferi de camion, forjori, măcelari, zidari şi frigotehnişti.

×
Subiecte în articol: observator