Numărul înmatriculărilor de vehicule noi a înregistrat, în luna iulie, o scădere de 4,16%, comparativ cu perioada similară din 2012, până la aproape 8.000 de unităţi, arată datele Direcţiei Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), publicate luni.
În iulie 2013, din totalul de 7.955 de unităţi noi înmatriculate, autoturismele au înregistrat o scădere de 4,85%, până la 5.714 de exemplare. Rezultate negative au mai fost consemnate în cazul autovehiculelor cu destinaţie specială (-51,79%), autobuzelor şi microbuzelor (-44,53%), remorcilor (-7,34%) precum şi a mopedelor şi motocicletelor (-1,32%).
La polul opus, cifre pozitive au fost înregistrate la autovehicule transport mărfuri (+4,69%), la semiremorci (+12,75%) şi la tractoare (+20%). Cea mai vândută marcă auto a rămas, şi în iulie, Dacia, cu 1.633 unităţi (creştere de 13,48% faţă de iulie 2012), urmată de Volkswagen - cu 675 unităţi (-5,72%), Skoda - cu 486 unităţi (-11,96%) şi Ford - cu 387 unităţi (la fel ca în iulie 2012).
Potrivit datelor DRPCIV, în iulie, cele mai rare mărci nou înmatriculate au fost Jaguar, Lexus şi MINI (câte cinci exemplare), SsangYong (trei exemplare) şi Bentley, Daewoo, Ferrari, Lada şi smart (câte o unitate). La sfârşitul anului trecut, parcul auto naţional era de 4.485.148 unităţi, dintre care 31,6% aparţinea mărcii Dacia, urmată de mărcile germane Volkswagen şi Opel, potrivit datelor oficiale ale DRPCIV.
Practic, în intervalul 2008-2012, s-a înregistrat o creştere de 27% a parcului auto din România, media anuală fiind de 6%. Din totalul consemnat, mai mult de jumătate dintre maşini (55%) erau mai vechi de 10 ani, în paralel observându-se un proces de învechire continuă a parcului auto (de la 10 la 12 ani).
Oraşul cu cele mai multe maşini mai vechi de zece ani în parcul auto este Bucureşti, cu peste 400.000 de unităţi.