x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator INS: Populaţia după domiciliu, la 1 ianuarie 2022, a ajuns la 21,98 milioane de persoane

INS: Populaţia după domiciliu, la 1 ianuarie 2022, a ajuns la 21,98 milioane de persoane

28 Apr 2022   •   09:56
INS: Populaţia după domiciliu, la 1 ianuarie 2022, a ajuns la 21,98 milioane de persoane
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Populaţia după domiciliu în România, la 1 ianuarie 2022, a ajuns la 21,98 milioane de persoane, a anunțat joi Institutul Național de Statistică (INS).

La 1 ianuarie 2022, populația după domiciliu din mediul urban a fost de 12.371,2 mii persoane, în scădere față 1 ianuarie 2021 (0,7%); cea din mediul rural a fost de 9.609,3 mii persoane, în scădere ușoară față 1 ianuarie 2021 (0,5%).

Populația feminină la 1 ianuarie 2022 a fost de 11.252,5 mii persoane, în scădere cu 0,6% față de aceeași dată a anului precedent; cea masculină a fost de 10.728,0 mii persoane, în scădere față 1 ianuarie 2021 (0,7%).

Conform INS, procesul de îmbătrânire demografică continuă comparativ cu 1 ianuarie 2021, remarcându-se o scădere ușoară (de 0,2 puncte procentuale) a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi în acelaşi timp o creștere (de 0,3 puncte procentuale) a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani și peste) în totalul populației.

Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 117,5, la 1 ianuarie 2021, la 120,1 persoane vârstnice la 100 persoane tinere, la 1 ianuarie 2022.

Vârsta medie a populaţiei a fost de 42 de ani, cu 0,1 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2021. Vârsta mediană a fost de 42,5 ani, în creştere cu 0,3 ani faţă de 1 ianuarie 2021.

La 1 ianuarie 2022, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 50-54 ani (8,9%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9,1%, iar la cele de sex feminin de 8,7%.

Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupelor de vârstă 5-9 ani (4,8%), 10-14 ani (5,1%) și 15-19 ani (5,1%).

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: populatie