x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Instanţa supremă apreciază că Ilie Botoş poate fi anchetat pentru abuz în serviciu

Instanţa supremă apreciază că Ilie Botoş poate fi anchetat pentru abuz în serviciu

05 Mai 2008   •   00:00

Instanţa supremă a admis cererea APADOR-CH şi a dispus sesizarea Parchetului ICCJ cu privire la refuzul fostului procuror general al Romîniei Ilie Botoş de a transmite organzaţiei informaţii cu privire la activitatea instituţiei pe care a condus-o, sentinţa fiind atacată cu recurs.



Instanţa supremă a admis cererea APADOR-CH şi a dispus sesizarea Parchetului ICCJ cu privire la refuzul fostului procuror general al Romîniei Ilie Botoş de a transmite organzaţiei informaţii cu privire la activitatea instituţiei pe care a condus-o, sentinţa fiind atacată cu recurs.

În 10 aprilie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis cererea Asociaţiei Pentru Apărarea Drepturilor Omului-Comitetul Helsinki (APADOR-CH) şi a dispus trimiterea dosarului la Parchetului instanţei supreme pentru fi făcute cercetări cu privire la acuzaţia că fostul procuror general al Romîniei Ilie Botoş ar fi săvîrşit un abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi ar fi încălcat articolul 24, alineatul 3 din Legea 554 din 2004, legea contenciosului administrativ, text referitor la neaplicarea unor hotărîri judecătoreşti.

De asemenea, instanţa a desfiinţat rezoluţiile prin care procurorii Secţiilor Militare din Parchetul ICCJ au decis scoaterea de sub urmărire penală a lui Ilie Botoş, în 14 noiembrie 2007 şi în 8 februarie 2008.

Atît Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cît şi Ilie Botoş au atacat această decizie cu recurs la Completul de 9 judecători al instanţei supreme.

Acest conflict între Parchetul instanţei supreme şi APADOR-CH a început încă din 2002. Atunci, APADOR-CH a solicitat Parchetului ICCJ (al cărei şef era în acea vreme Tănase Joiţa - n.r.), în baza Legii 544/2001, să i se comunice o serie de informaţii privind interceptarea telefoanelor şi supravegherea persoanelor. Iniţial, Parchetul ICCJ a respins cererea APADOR-CH, astfel că asociaţia s-a adresat instanţei, care a admis acţiunea asociaţiei.

Fostul procurorul general al Romîniei Tănase Joiţa a susţinut că informaţiile pe care le cere asociaţia nu pot fi făcute publice, astfel că a promovat un recurs în anulare, solicitînd Secţiei de Contencios Administrativ a instanţei supreme să anuleze hotărărîrea prin care permitea organizaţiei accesul la informaţii.

În 15 septembrie 2003, noul procuror general al Romîniei Ilie Botoş susţinea că informaţiile clasificate reprezintă elemente de ordine legate de mijloacele de investigaţii, contestînd şi el hotărîrea judecătorească prin care APADOR-CH a primit dreptul de a intra în posesia unor astfel de date. Botoş anunţa că nu va retrage recursul în anulare declarat de predecesorul său, Tănase Joiţa.

APADOR-CH i-a acţionat în justiţie atît pe Joiţa, cît şi pe Botoş, însă magistraţii au ajuns la un verdict numai în dosarul privindu-l pe Botoş.

Directorul executiv al APADOR-CH, Diana Hatneanu, a declarat că nu poate fi mulţumită de verdictul instanţei, dat fiind faptul că acesta a venit atît de tîrziu.

"Dacă eram un cetăţean normal şi nu o organizaţie am fi cedat de mult. Din moment ce a durat nouă luni doar să înregistreze plîngerea noastră faţă de domnul Botoş, vă daţi seama ce grosolănie şi-a permis PÎCCJ să facă în această speţă", a acuzat Hatneanu.

Aceasta s-a plîns şi de faptul că, deşi fusese amendat de o instanţă civilă pentru nerespectarea hotărîrii judecătoreşti şi, ulterior, a continuat să refuze să aplice decizia judecătorilor, procurorii din subordinea sa nu au văzut vreo încălcare a legii din partea şefului lor.
Mediafax

×