Începând cu acest an, intră în vigoare noi legi privind fumatul, reglementări la care se va adăuga şi o scumpire a ţigaretelor cauzată de creşterea accizei şi a deprecierii leului faţă de euro.
Astfel, începând cu acest an, fumatul nu mai este permis în zonele de joacă pentru copii din parcuri, dar nici în maşinile de serviciu. Fumatul este interzis şi în taxiuri, în instituţii (inclusiv universităţi) sau în spaţiile de expoziţii ori în mall-uri.
Fumatul va fi permis în baruri, cluburi, discoteci sau restaurante, însă, dacă în aceste spaţii se fumează, accesul minirilor va fi interzis.
Cei care vor încălca interdicţiile se pot alege cu amenzi ce urcă până la 5.000 de lei.
De asemenea, fumătorii vor avea parte şi de scumpiri la ţigarete, care vor intra în vigoare la începutul anului. Acciza la tutun a fost majorată de la 79,19 euro la mia de ţigarete la 81,78 de euro la mia de ţigarete. La această scumpire se adaugă şi cea cauzată de deprecierea leului faţă de euro, fiind de aşteptat scumpiri de până la 5% - în medie cam de 60 de bani pe pachet.
Potrivit Studiului Global asupra Tutunului la Adulţi, cele mai cumpărate mărci de ţigări în România, în anul 2011, au fost Kent (33,8%), Marlboro (9,7%), Winchester (8.2%), Viceroy (7,6%), şi Winston (7,0%).
Acelaşi studiu arată că în România există 4,84 de milioane de fumători, fiecare cheltuind în medie 273 de lei lunar pe ţigări.
Cât priveşte fumatul pasiv, 3,2 milioane de nefumători din România spun că sunt expuşi zilnic fumului de ţigară, acasă sau la locul de muncă.
În România, 15% dintre decese sunt cauzate de boli agravate sau provocate de fumat.