x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Întrebări ? Enervări !! Mirări !?!

Întrebări ? Enervări !! Mirări !?!

02 Noi 2009   •   00:00
!! Ne enervează că Vasile Blaga fo­lo­seşte baza de date a Ministerului de Interne în interes electoral. Nu mică le-a fost mirarea unora care se nu­mesc Dumitru când au primit o feli­citare de ziua onomastică semnată Băsescu, preşedintele României. Dumitrii care ne-au povestit tără­şe­nia s-au jurat cu mâna pe inimă că nu au făcut nici un schimb de cărţi de vizită cu numitul Traian Băsescu, nu-l cunosc ca făcând parte din cercul lor de prieteni, nu sunt membri PD-L şi nici nu şi-au pus numele pe toate gardurile. Aşa că, dacă nu pică Guvernul Croitoru săptămâna aceasta în Parlament şi rămâne tot Blaga interimar la Interne, toţi Mihailii, Gavrili şi Nicolaii să se aştepte la felicitări din partea numitului Traian Băsescu.

!! Ne enervează bădăranii de toate vârstele din metrou care se întind să îşi citească tabloidele pe trei scaune, iar când vagoanele se aglomerează cu oameni, se uită cu o acreală de parcă ar fi adus de acasă scaunul pe care vrei să stai.

!!
Ne enervează folosirea incorectă a prepoziţiilor "în" şi "la". Nu, nu mergi "în" clubul cutăriţă, ci "la" clubul cu­tă­riţă pe acelaşi principiu că mergi "la" magazin. Cine merge "în" bar merge ca şi Ana cea zidită de Manole.

×
Subiecte în articol: observator