Curtea de Apel Constanţa a pronunţat, ieri, sentinţa definitivă în dosarul în care fratele lui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, şi complicele său, Marian Căpăţână, au fost trimişi în judecată pentru trafic de influenţă. Aceasta după ce Antena 3 a prezentat, în exclusivitate, în vara anului 2014, imagini filmate de membrii clanului “Bercea” în care fratele fostului preşedinte al României recunoştea că a primit “un morman de dolari” pentru a interveni pentru eliberarea din puşcărie a lui Bercea Mondial. Magistraţii au menţinut, astfel, sentinţa pronunţată în 8 ianuarie 2016 de către Tribunalul Constanţa, care a judecat această cauză pe fond. Mircea Băsescu s-a prezentat la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, de unde a fost preluat şi încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă. Condamnarea de patru ani este doar pe hârtie, deoarece, potrivit prevederilor noului Cod Penal, el va executa efectiv cel mult un an de puşcărie, după care va fi liber. Singura interdicţie pe care o va avea, în mod efectiv, după ce se va elibera va fi aceea că nu are voie ca, timp de doi ani, să ia legătura cu Marian Căpăţână sau cu membrii familiei Anghel. În cazul acestora din urmă ar fi, însă, şi foarte greu, deoarece, în dosarul în care Mircea Băsescu a făcut plângere împotriva lor pentru şantaj, pentru că aceştia îşi cereau banii înapoi, Tribunalul Constanţa a ponunţat condamnări care depăşesc chiar şi de trei ori pedeapsa lui Mircea Băsescu.
În cazul membrilor familiei Anghel, părţi vătămate în dosarul în care a fost condamnat Mircea Băsescu, dar infractori în dosarul în care fratele fostului preşedinte a depus plângere, sentinţa nu este definitivă. O pronunţare în acest caz, în apel, urmează să aibă loc la sfârşitul lunii curente. La finalul acestui dosar, rămân o serie de semne de întrebare la care niciuna dintre autorităţile statului nu pare a fi interesată să afle răspunsul.
Imaginile, difuzate în premieră de Antena 3
600.000 de euro, promisiunea unor intervenţii în Justiţie pentru eliberarea din puşcărie a lui Sandu Anghel, zis “Bercea Mondial”, invocarea numelui preşedintelui în funcţie la acea dată în cadrul discuţiilor referitoare la această operaţiune. Este, de departe, cel mai răsunător caz de corupţie, având în vedere calitatea celui condamnat, de frate al preşedintelui României în funcţie la data comiterii faptei. La mai bine de doi ani de la difuzarea imaginilor de către Antena 3, atât DNA, cât şi instanţele de judecată au reuşit “performanţa” să instrumenteze şi să judece două dosare privind, în mod concret, aceeaşi faptă. În iunie 2014, după apariţia imaginilor în spaţiul public, Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi, după ce, cu două luni înainte, membrii familiei Anghel au fost, la rândul lor, băgaţi după gratii pentru un presupus şantaj la fratele lui Traian Băsescu.
Povestea acestor bani a început în prima parte a anului 2011, când Tribunalul Olt a dispus arestarea preventivă a lui Sandu Anghel, zis “Bercea Mondial”, pentru tentativă de omor. Dosarul fusese instrumentat de către procurorul Eugen Iacobescu. Acesta a fost şi cel care a cercetat, pentru prima dată, conexiunile infracţionale dintre Mircea Băsescu şi clanul Bercea Mondial. Pentru că pocurorul ajunsese cu ancheta într-un stadiu destul de avansat, Elisabeta Ponea, prim-procuror al Parchetului Curţii de Apel Craiova, cu sprijinul fostului procuror general al României, Laura Codruţa Kovesi, i-a luat lui Iacobescu dosarul, după care l-a eliminat din sistem.
Vindea libertatea ca pe o marfă
După arestarea lui Bercea, Mircea Băsescu a luat legătura cu fiul acestuia, Florin Anghel, zis “Băsică”, căruia i-a promis că îl poate scoate pe Bercea din puşcărie, în schimbul unui milion de euro. Ulterior, pretenţiile au fost scăzute la 600.000 de euro, din care 250.000 de euro i-au fost înmânaţi fratelui fostului preşedinte prin intermediul fostului consilier PDL de Slatina, Marian Căpăţână. În schimbul banilor, Băsescu a promis că va interveni pe lângă judecătorii Tribunalului Olt, pentru a obţine fie o condamnare simbolică, fie chiar punerea efectivă în libertate.
Cum banii s-au dat, dar Bercea a rămas în puşcărie, Florin Anghel i-a mai dat lui Marian Căpăţână încă 350.000 de euro. După condamnarea lui Bercea Mondial, în 22 februarie 2012, având în vedere durata pedepselor cu închisoarea aplicate, mult mai mari decât pedepsele promise de inculpatul Băsescu Mircea, denunțătorul și membrii familiei sale au pretins restituirea banilor dați inculpaților. “În acest sens, până la data de 26.02.2012, inculpatul Băsescu Mircea a restituit suma de 280.000 de dolari. Ulterior, au mai fost restituite diferite alte sume de către inculpatul Căpățână Marian Adrian. Deși cei doi inculpați au restituit o parte din banii primiți, aceștia l-au asigurat în continuare pe denunțător că vor continua demersurile pentru care au primit banii, respectiv folosirea influenței în vederea obținerii unei hotărâri favorabile, inclusiv prin strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Craiova.
La 28.02.2012, la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Craiova, cerere formulată de către tatăl denunțătorului. La termenul din 21.03.2012 s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei și s-a acordat un nou termen, la 25.04.2012. La acest din urmă termen s-a dispus respingerea cererii de strămutare”, se arată în rechizitoriul prin care Mircea Băsescu a fost trimis în judecată.
Probatoriul, strâns cu ajutorul cravatei lui “Băsică”
După ce sentinţa a rămas definitivă, membrii familiei Anghel au solicitat restituirea banilor. Toate aceste tratative au fost înregistrate de fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, cu ajutorul unei camere ascunse, disimulată într-o cravată. Acest dialog a făcut înconjurul lumii:
Florin Anghel: Voiam să te întreb ceva, te rog eu, tu ştii ce mi-a zis el? Prima dată, atunci când i-a luat pe ăia 350.000 de euro… te-ai dus matale cu el în maşină şi i-aţi dus la Bucureşti? Aşa-i?
Mircea Băsescu: Dar să stii că la mine a ajuns…
Florin Anghel: Toţi?
Mircea Băsescu: La mine au ajunst 250.000. (…) Eu de-aia eram curios atuncea când mi s-a pus mormanul ăla de dolari în braţe, deci la mine atât a ajuns, să ştii!
Florin Anghel: (…) Şi, ia uite, la cât l-a condamnat!
Mircea Băsescu: Păi aşa era tot mersul făcut… să-l condamne, cât a stat până acuma şi gata…
Florin Anghel: Nu ştiu ce să facem, că nu mai o ducem… Prima şi prima dată când a venit la noi, ştii ce ne-a zis? Că l-ai trimis matale ca să vină...
Florin Anghel: Domnu’ comandant… el, ca să ia alea, ca să te forţeze el pe matale, să fii matale mai obligat, ca să îi dai drumul lui tata (…) aici nu e vorba de avocată, aici nu e vorba de judecător, aici e vorba de… politică… că e finu’ lu’ Băsescu şi să dăm din ăsta în ăla… Dar eu ce zic, mânca-ţi-aş… să vă duceţi să-l scoateţi... că moare ăla acolo, mă nene mă!
Mircea Băsescu: Deci… eu ce mai sper… nu-i vorba de…
Florin Anghel: Dar cu Traian nu ai vorbit, mânca-ţi-aş? De ce nu-i spui lu’ Traian? La Traian de ce nu trimiţi, să facă el acolo?
Mircea Băsescu: Ştie mă! Crezi tu că nu ştie!!!
Avocaţii lui Bercea Mondial spun că multe probe au dispărut pur şi simplu
Probe esenţiale, ignorate de Parchet şi de instanţă
Ancheta privind “mormanul de bani” pentru care Mircea Băsescu a fost condamnat la patru ani cu executare, dar şi cercetarea judecătorească au omis probe importante cerute de avocaţii clanului Bercea, dar şi probe din ancheta iniţială, efectuată de procurorul Eugen Iacobescu în anul 2011. Nu s-au lămurit aspecte esenţiale referitoare la legătura pe care Mircea Băsescu a avut-o cu magistraţii Tribunalului Olt, care au emis, pe bandă rulantă, hotărâri de admitere a cererilor lui Bercea Mondial de revocare a mandatului de arestare preventivă. Aceste admiteri au fost infirmate toate, fără excepţie, la Curtea de Apel Craiova. Apoi, nu se ştie nimic despre filajele efectuate de ofiţerii DGIPI la intrarea în locuinţa lui Mircea Băsescu, atunci când membrii familiei Anghel intrau, potrivit procurorului Iacobescu, cu sacoşe cu bani. Mai mult, toate stenogramele interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de Sandu Anghel din puşcărie, în care dădea directive clare membrilor familiei câţi bani şi unde trebuie să ajungă, pentru a fi eliberat, nu au ajuns la dosarul cauzei. Acolo apare, de mai multe ori, sintagma “Omul de la apa mare”. Tot acolo este vehiculat şi “Bătrânul de la Bucureşti”, persoană neidentificată până în prezent de către anchetatori.
Mai departe, se poate constata că nu a fost efectuată nicio percheziţie domiciliară acasă la Mircea Băsescu, pentru a se lua urma banilor. Nici “femeia de la bancă”, cea care a numărat banii pe care Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână i-au primit, nu a fost audiată de procurori sau de instanţă. Alte elemente, cum ar fi audierea lui Traian Băsescu în legătură cu acest caz, au fost respinse de către judecători.
Tot cu refuz s-au soldat şi cererile repetate ale lui Florin Anghel de a fi scos din penitenciar şi condus la locul unde a ascuns o altă serie de înregistrări relevante pentru acest dosar.
În celălalt dosar, familia Bercea s-a ales cu condamnări serioare
Două dosare, aceeaşi faptă. Condamnări diferite
Pentru a nu mai da înapoi banii, Mircea Băsescu a făcut plângere, la Parchetul Tribunalului Constanţa, împotriva membrilor familiei Anghel pentru şantaj. Ulterior, dosarul a fost preluat de DNA Constanţa, care a organizat, în primăvara anului 2014, un “flagrant” la sediul firmei lui Băsescu, din Portul Constanţa. Din stenograme reiese clar că Mircea Băsescu admite faptul că a încasat bani de la familia Bercea, iar “şantajul” la care a fost supus a fost acela că, dacă nu restituie banii, ţiganii voiau să sesizeze “DIICOT, DNA şi presa”. Pentru a-şi duce la capăt planul de a-i anihila, Mircea Băsescu le-a dat romilor 10.000 de euro în bancnote marcate cu sintagma “Şantaj”.
În urma acestui “flagrant”, Tribunalul Constanţa a pronunţat, în octombrie 2015, condamnări exemplare. Florin Anghel, zis “Băsică”, fiul lui Bercea Mondial, a primit 12 ani, 11 luni şi 20 de zile de închisoare cu executare. Marius Constantin, ginerele lui Bercea, a primit patru ani şi jumătate cu executare, în timp ce fiica lui Anghel, Izaura, a fost condamnată la patru ani şi cinci luni cu executare. Soţia lui Bercea, Fănica, a fost condamnată la trei ani şi nouă luni cu executare, în timp ce un alt membru al familiei, Grinică, minor fiind, a primit şase luni supraveghere neprivativă de libertate. Sentinţa nu este definitivă. Pe 30 iunie, Curtea de Apel Constanţa urmează să pronunţe hotărârea definitivă în acest dosar.
Dubla măsură
La polul opus este situaţia condamnărilor din dosarul în care Mircea Băsescu are calitatea de inculpat-condamnat, iar membrii clanului Bercea de părţi vătămate. Atât Tribunalul Constanţa, cât şi Curtea de Apel au dat patru ani cu executare pentru Băsescu şi trei ani cu executare pentru Marian Căpăţână. Mai mult, Mircea Băsescu a fost exonerat de plata oricărei sume de bani din şpaga primită de la familia Anghel. Doar Marian Căpăţână va trebui să plătească suma de 265.000 de euro, dar nu păgubiţilor, ci statului, pentru că această sumă a fost confiscată. Cererea familiei Anghel cu privire la restituirea celor 600.000 de euro a fost respinsă.
În ceea ce priveşte perioada efectivă pe care Mircea Băsescu o va petrece în spatele gratiilor, aceasta este reglementată de articolul 100 din noul Cod Penal, care prevede faptul că, în cazul condamnaţilor care au împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune eliberarea condiţionată după executarea efectivă a jumătate din pedeapsă. Băsescu a fost arestat preventiv sau s-a aflat în arest la domiciliu, în perioada 19 iunie 2014 – 26 iunie 2015. Astfel, din cei doi ani (reprezentând jumătate din pedeapsa primită), se va scădea acest an petrecut deja în arest, aşa încât fratele fostului preşedinte mai are de executat maximum un an de puşcărie. Perioada aceasta se poate reduce, la rândul ei, în cazul în care Mircea Băsescu va munci şi va da dovadă de bună purtare în penitenciar.
Traian Băsescu, fericit că frate-său nu a fost obligat să dea banii înapoi
Fratele lui Mircea Băsescu, Traian, a avut o reacţie anemică în legătură cu această condamnare. El a postat pe Facebook un scurt comentariu, pe care îl reproducem integral: “În privinţa condamnării fratelui meu, nu am de făcut niciun comentariu, fiind o hotărâre definitivă a instanţei, indiferent ce cred eu. Este o hotărâre definitivă prin care a fost condamnat la patru ani de închisoare, dar măcar Curtea de Apel Constanţa nu a mai reţinut obligaţii de plată, din câte înţeleg”.
Rechizitoriul DNA: “Deși cei doi inculpați au restituit o parte din banii primiți, aceștia l-au asigurat în continuare pe denunțător că vor continua demersurile pentru care au primit banii, respectiv folosirea influenței în vederea obținerii unei hotărâri favorabile, inclusiv prin strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Craiova”.
Din cei doi ani (reprezentând jumătate din pedeapsa primită), se va scădea acest an petrecut deja în arest, astfel încât fratele fostului preşedinte mai are de executat maximum un an de puşcărie.