Nicolae Ciucă a avut o intervenție în cadrul BPN al PNL în care le-a povestit colegilor de partid ce a văzut în timpul vizitei din zona calamitată.
„Într-o carieră întreagă am fost de la executant până la responsabil de regiune. Dar ceea ce am văzut ieri la Costache Negri nu poate fi descris în cuvinte. Vreau să mulțumesc filialei Galați, vreau să vă mulțumesc tuturor celor care au simțit fără să le spună nimeni că este nevoie de un gest de solidaritate. Prezența noastră acolo, a voluntarilor din partea PNL, în mod special a tinerilor liberali este un exemplu de urmat și cred că putem face cumva să creștem participarea și să dăm consistență. Au fost și deplasări de echipamente și utilaje care ajută la îndepărterea mâlului de acolo”, a spus Nicolae Ciucă, potrivit surselor.
Acestea au confirmat faptul că președintele PNL le-a cerut liberalilor să se implice în campaniile umanitare.
„Oamenii sunt disperați, localnicii sunt oameni în vârstă. Aseară erau efectiv epuizați. Casele lor sunt goale, sunt oameni care și-au pierdut agoniseala de o viață, este o situație la limita disperării. Cred că putem prin structurile noastre - prin filiale, TNL, OFL, organizația oamenilor de afaceri, să ajutăm. Oamenilor nu le-a venit să creadă când au văzut că am venit să îi ajutăm. Au crezut că am venit doar să vorbim cu ei. Orice gest contează!”, a transmis Ciucă.
Președintele PNL a mai spus că ar trebui realizată o bază de date cu cei care fac donații.
„N-ar fi rău să existe o platformă de colectare a datelor pentru a nu ne dubla atunci când facem donații pentru cei de acolo. Să arătăm că suntem un partid care dă dovadă că înțelege disperarea oamenilor aflați într-o astfel de situație”, a precizat Nicolae Ciucă.
(sursa: Mediafax)