x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Învăţătoare aflată în greva foamei, internată în spital

Învăţătoare aflată în greva foamei, internată în spital

27 Sep 2010   •   00:00

O învăţătoare din Caracal, judeţul Olt, a fost internată, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce i s-a făcut rău în condiţiile în care de la sfârşitul lunii august se află în greva foamei, în semn de protest faţă de reducerile salariale cu 25 la sută

Cristina Irina Anghel, în vârstă de 51 de ani, învăţătoare la Şcoala Generală Nr. 2 din Caracal, a fost adusă, vineri seară, la Spitalul Municipal, după ce i s-a făcut rău din cauză că de o lună refuză să mănânce, protestând, astfel, faţă de reducerile salariale din educaţie.

Pe parcursul protestului, învăţătoarea a fost supravegheată de cadrele medicale de la Ambulanţa Caracal.

"Au venit de două ori acasă la mine cei de la Ambulanţă când mi-a fost foarte rău. Acum, însă corpul mi-a cedat şi am fost dusă de urgenţă la spital unde am fost internată cu malnutriţie de gradul doi", a declarat Cristina Irina Anghel.

Ea a afirmat că va continua protestul, refuzând să primească tratamentul medical oferit de medicii de la Spitalul Municipal Caracal.

"Am dat o declaraţie scrisă că nu primesc niciun fel de hrană sau medicamente aici la spital. Medicii se comportă cu mine extraordinar, însă nu vreau să iau medicamentele. Rămân în continuare în grevă până intru în comă. De aceea mă ţin şi ei aici şi mă supraveghează, în cazul în care intru în comă să mă pună pe aparate", a mai spus învăţătoarea.

Conducerea Spitalului Municipal Caracal a precizat că starea de sănătate a femeii se poate înrăutăţii oricând.

"Când a fost internată avea o glicemie foarte mică. Starea de sănătate se poate agrava de la o zi la alta dacă refuză în continuare hrana şi medicamentele", a declarat directorul medical al Spitalului Municipal Caracal, medicul Alexandra Popa.

Cristina Irina Anghel a intrat în greva foamei pe 26 august, ca formă de protest faţă de diminuărilor salariale, ea informând în acest sens Direcţia de Sănătate Publică Olt, Serviciul de Ambulanţă Olt, Spitalul Municipal Caracal, Primăria şi unitatea de învăţământ unde predă.

Mediafax.

×
Subiecte în articol: observator