x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Invitaţie la Astrofestival

Invitaţie la Astrofestival

11 Iun 2010   •   00:00

Asociaţia Astrologilor din România are plăcerea de a vă invita la Ediţia a V-a a AstroFestivalului, care se va desfăşura la Craiova, la 12 şi la 13 iunie 2010.Sesiunile de conferinţe se desfăşoară la Muzeul Arta din Craiova (Palatul Jean Mihail, Sala Oglizilor) sâmbătă şi duminică, începând de la 10h00.  La această ediţie specială a Astro-Festivalului şi-au anunţat prezenţa 40 de astrologi din Bucureşti şi din ţară.  Sunt invitaţi să participe toţi iubitorii şi simpatizanţii astrologiei. Intrarea este liberă. Se poate intra şi în pauzele dintre conferinţe.
Iată titlurile cuprinse în program

Ziua I - 12.06.2010

10h00 Cuvânt de deschidere
10h10 Raisa Dobrovolschi - Craiova
Brad Pitt, de la rolul mentorului lui Dalai Lama la filmul despre Vlad Ţepeş
11h00 Dan Ciubotaru - Bucureşti
Anul 2012 din perspectivă astrologică
11h40 Pauza
12h20 Mariana Dumitru - Vălenii de Munte
Luna, între tradiţia populară şi astrologie
12h45 Fulop Laszlo - Odorheiul Secuiesc
Stimulentele noastre de zi cu zi din punct de vedere al astro-energeticii
13h10 Mihaela Dicu - Craiova
Căsătoriile multiple
13h50 Pauza
14h30 Alina Barca - Bucureşti
Astrocartografia - unealtă a călătorului conştient
15h10 Firicel Ciarnau - Simeria
Astrologie... extraterestră!
15h40 Gabriela Dima - Piteşti
Jupiter şi piaţa de capital
16h00 Încheierea primei zile de conferinţe

Ziua a II-a - 13.06.2010

10h00 Elena Manea_- Bucureşti
Influenţa planetelor în insuficienţa sexuală
10h50 Valeriu Panoiu - Bucureşti
Planete, case şi zodii în exaltare
11h20 Pauza
11h50 Dan Ciubotaru - Bucureşti
Copiii în harta natală
12h30 Mihaela Dicu - Craiova
Pars Fortunae - cele mai vechi "instrucţiuni de utilizare"
13h10 Pauza
13h40 Ionuţ Hristescu - Cluj-Napoca
Cuadraturile şi opoziţiile - sau mama, tata şi nevasta
14h05 Gabriela Dima - Piteşti
Uranus la punctul Aries
14h35 Costel Bobeica - Cornetu
Astrologia şi Astronomia - adevăr şi provocare

Pentru Asociaţia Astrologilor din România,
ing. Mihaela Dicu - preşedinte de onoare


×
Subiecte în articol: observator