x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis avertizează: „Dacă situația se va înrăutăți, nu voi ezita să declar din nou stare de urgență!”

Iohannis avertizează: „Dacă situația se va înrăutăți, nu voi ezita să declar din nou stare de urgență!”

14 Mai 2020   •   18:55
Iohannis avertizează: „Dacă situația se va înrăutăți, nu voi ezita să declar din nou stare de urgență!”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că nu va ezita să declare din nou starea de urgență, dacă situația epidemiologică va degenera. Iohannis avertizează că nu ne așteaptă trei zile fără reguli: „Avem cadru legal în vigoare și în baza lui vor fi luate toate deciziile pentru ca inclusiv în următoarele trei zile să păstrăm toate regulile necesare.”

Principalele declarații ale președintelui:

Suntem la finalul a două luni dificile, în care majoritatea ați respectat cu strictețe restricțiile, ați stat în case, v-ați schimbat cu totul întreaga viață

Printr-un efort național am reușit să stopăm răspândirea rapidă a epidemiei.

Putem spune cu toată certitudinea - împreună am salvat vieți. Așa arată o națiune puternică și unită. Lupta cu acest virus nemilos este departe de a se fi încheiat.

La fel de puternici și uniți trebuie să continuăm și în lunile următoare, pentru că lupta cu COVID e departe de a se fi încheiat

Era obligatorie instituirea unor măsuri excepționale. Deși numărul de îmbolnăviri era mai mic decât în alte state, la 16 martie am intrat în starea de urgență.

Bătălia începută în februarie o vom continua multe vreme. Fără aceste măsuri - carantinarea unor localități, închiderea școlilor - numărul victimelor ar fi fost mult mai mare

La finalul stării de urgență, avem 16.247 de cazuri de COVID, cu 245 cazuri noi, ceea ce arată trend în ușoară scădere

9.053 de cazuri vindecate, 225 de pacienți sunt la ATI

Pe toată durata stării de urgență nu s-au înregistrat depășiri de capacitate la ATI

Azi capacitatea de testare a ajuns la peste 10.000 de testări pe zi. 277.804 au fost făcute până acum

România, din păcate, a fost foarte puțin pregătită pentru criză. În rezerva statului nu am găsit toate materielele și am reușit ca într-un timp scurt să achiziționăm tot ce era nevoie

Situația fără precedent ne-a pus în față o oglindă nemiloasă. Cea mai importantă reformă de care are nevoie România e reconstrucția statului

E obligatoriu să începem resetarea pentru a putea dezvolta țara

Sănătatea, educația, sistemele căpușate atâția ani trebuie să fie prioritare

Ne-am confruntat și cu lipsa unei legislații. În 3 decenii nu s-a construit o legislație coerentă prin care statul să facă față unei epidemii extinse

În parlament politicieni vechi și retrograzi au început să dărâme și modestele resurse pe care le avem la dispoziție

Erau gata să facă inoperabilă și starea de urgență

Nu este prima dată când spun că cea mai importantă reformă de care România are nevoie este reconstruirea statului, obiectiv ambițios ce nu se poate rezolva în 4 ani

Sănătatea, administrația trebuie să fie prioritățile noastre. Dacă nu sunt puternice, statul se îndoaie.

Ne-am confruntat cu o legistație inexistentă. A trebuit să ne descurcăm cu 2-3 act normative realizate acum câtiva ani. Legislația trebuie construită coerent

Guvernul, indiferent de culoarea politică, trebuie să ia măsuri imediate, rapid.

În ultimele săptămâni, s-au văzut deficiențele statului.

Am reușit să ținem epidemia sub control.

Sunt necesare măsuri pentru revenirea la o viață apropiată de normalitate.

Azi, Comitetul Național pentru Situații de Alertă declară starea de alertă și va lua toate măsurile.

Nu vor urma 3 zile fără reguli și restricții. Avem cadru legal în vigoare și în baza lui vor fi luate toate deciziile pentru ca inclusiv în următoarele 3 zile să păstrăm toate regulile necesare.

Intrarea în starea de alertă aduce riscuri noi pentru cei care își vor relua activitatea.

Distanțarea socială, munca de acasă unde este posibilă, respectarea măsurilor de igienă sunt esențiale. Fără resp fiecăruia din noi, lucrurile pot degenera.

Dacă situația se va înrăutăți, nu voi ezita să declar din nou stare de urgență.

Să nu compromitem tot ce am realizat până acum.

Antena3

×
Subiecte în articol: iohannis coronavirus