x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legea prin care este eliminat dosarul cu șină, promulgată de președintele Iohannis

Legea prin care este eliminat dosarul cu șină, promulgată de președintele Iohannis

de Redacția Jurnalul    |    04 Ian 2023   •   23:00
Legea prin care este eliminat dosarul cu șină, promulgată de președintele Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care este eliminat dosarul cu șină. Instituțiile nu mai pot solicita de la persoane fizice sau juridice niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie pentru soluționarea cererilor pentru furnizarea unui serviciu public.

Potrivit legii, instituțiile „nu pot solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, dosare, dosare cu șină, precum și niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie”.

Legea are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016, în sensul instituirii în sarcina instituţiilor publice, organelor de specialitate ale administraţiei centrale şi locale şi persoanelor juridice de drept privat, care au obţinut, potrivit legii, statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, a unei obligaţii de a pune la dispoziţia cetăţenilor, în mod gratuit, în format fizic pe hârtie sau în format electronic, pe pagina de internet proprie, modele de formulare sau cereri aferente serviciilor furnizate.

Deputaţii au votat pe 7 decembrie legea care prevede ca interdicţia de a solicita copii după acte emise de instituţii publice să fie extinsă şi la nivel local, nivel de universităţi şi companii de utilităţi. „Este un pas de normalitate”, spunea ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja.

„Această iniţiativă completează un proiect de anul trecut prin care instituţiile centrale au interdicţia de a solicita copii după acte emise de instituţii publice, astfel încât acum vom avea această interdicţie şi la nivel local, şi la nivel de universităţii şi la nivel companii de utilităţi. De asemenea, în urma unui amendament, practic se interzice dosarul cu şină prin lege. De asemenea, am interzis prin propunerea noastră xeroxurile din instituţiile publice, pentru că, inclusiv în 2022, la Sectorul 1 eşti trimis în cadrul Administraţie de taxe locale să îţi faci xerox şi trebuie să plăteşti şi copia şi puxul. Este un pas de normalitate”, afirma în plenul Camerei Deputaţilor Sebastian Burduja.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată de Camera Deputatilor cu 241 de voturi „pentru” şi 13 abţineri.

Proiectul a fost inițiatr de trei deputați PNL, printre care ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis lege dosar șină