x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis: Obiectivele oricărei justiții sunt prevenirea, identificarea și pedepsirea infracțiunilor de corupție

Iohannis: Obiectivele oricărei justiții sunt prevenirea, identificarea și pedepsirea infracțiunilor de corupție

05 Iul 2015   •   17:57
Iohannis: Obiectivele oricărei justiții sunt prevenirea, identificarea și pedepsirea infracțiunilor de corupție
Sursa foto: Dragos Asaftei

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, duminică, cu ocazia "Zilei Justiţiei" că prevenirea, identificarea infracţiunilor de corupţie şi pedepsirea celor vinovaţi reprezintă obiective ale oricărei justiţii şi, cu atât mai mult, ale celei din România.

"Corupţia este duşmanul competiţiei libere, un flagel care blochează deopotrivă dezvoltarea civică, investiţiile străine, iniţiativa şi inovaţia. Din acest motiv, prevenirea, identificarea infracţiunilor de corupţie şi pedepsirea celor vinovaţi reprezintă obiective ale oricărei justiţii şi, cu atât mai mult, ale celei din România. Faptul că astăzi, în ţara noastră, există un efort asumat şi apreciat de combatere a corupţiei este în primul rând meritul oamenilor oneşti şi dedicaţi din justiţia română", se arată în mesajul transmis de şeful statului la festivităţile organizate cu ocazia "Zilei Justiţiei" şi citit de consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu.

Şeful statului a afirmat că Justiţia este o componentă esenţială a statului de drept.

"Fără domnia legii nu putem vorbi de democraţie şi nici de separaţia puterilor în stat. O naţiune nu poate progresa cu adevărat în lipsa unei justiţii eficiente. Justiţia din România a cunoscut în ultimii ani transformări profunde. Ele au inclus şi sistemul judiciar care a devenit tot mai eficient, modern şi performant. Dincolo de reformele legislative şi instituţionale, acest fapt se datorează în mare măsură dumneavoastră, întregului corp profesional care înfăptuiţi actul de justiţie", se arată în documentul citat.

Potrivit sursei citate, respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, în limitele şi rigorile legii, rămâne o coordonată esenţială a activităţii în administrarea justiţiei.

"Nu am fi avut astăzi o justiţie apreciată deopotrivă în ţară şi de partenerii externi fără munca, seriozitatea şi exigenţa cu care vă faceţi meseria. În bună măsură, până acum reformele au fost percepute ca fiind iniţiate ori stimulate din exteriorul sistemului. Ele pot şi trebuie să fie realizate în întregime în şi din interior. Veţi găsi constant în Preşedintele României un partener şi un susţinător critic, în sens constructiv, în tot acest proces. Dar nu trebuie să uităm că justiţia se află în slujba oamenilor, iar acest principiu este la fel de important precum cele ale independenţei, responsabilităţii şi echidistanţei", a afirmat şeful statului în documentul citat.

Iohannis a precizat în mesaj că lupta anticorupţie trebuie să continue.

"Un rol extrem de important îl aveţi dumneavoastră, membrii CSM, ca reprezentanţi ai unei instituţii care este garantul independenţei justiţiei. Vă felicit pentru promptitudinea cu care reacţionaţi şi, prin poziţiile dumneavoastră publice, depuneţi toate eforturile pentru sancţionarea derapajelor şi menţinerea discursului public într-un registru de echilibru şi responsabilitate. În ultima perioadă, în spaţiul public discuţiile despre justiţie sunt legate cu precădere de lupta anticorupţie. Este foarte adevărat că România traversează, acum, o etapă extrem de intensă, dar necesară pentru viitorul ţării. Lupta anticorupţie trebuie să continue şi avem cu toţii responsabilitatea să o susţinem", a apreciat şeful statului.

Cu ocazia "Zilei Justiţiei" Klaus Iohannis a transmit felicitări judecătorilor, procurorilor, avocaţilor, notarilor, juriştilor, precum şi personalului instanţelor, reprezentanţilor mediului academic şi tuturor celor care sunt parte a acestei comunităţi cu un rol atât de important într-o societate, acela de a asigura respectarea legii şi de a înfăptui, pe cât posibil, idealul dreptăţii.

×