x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ion Ariton, audiat la DNA ca martor în dosarul privind gala "Campion pentru România"

Ion Ariton, audiat la DNA ca martor în dosarul privind gala "Campion pentru România"

14 Oct 2013   •   14:06
Ion Ariton, audiat la DNA ca martor în dosarul privind gala "Campion pentru România"

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton s-a prezentat, astăzi, la sediul Direcţiei NNaţionale Anticorupţie, pentru a fi audiat în dosarul în care DLAF a sesizat posibile acte de corupţie, comise în principal de Rudel Obreja, în contextul organizării galei "Campion pentru România", la care Lucian Bute a boxat cu Jean Paul Mendy.

Ion Ariton nu a făcut declaraţii la intrarea în sediul DNA, potrivit Mediafax. Fostul ministru a mai fost audiat de procurori şi în 3 septembrie.

Procurorii anticorupţie i-au audiat în acest dosar, printre alţii, pe fostul antrenor al lotului naţional de box Titi Tudor, Fănel Trandafir, antrenorul lotului naţional de box feminin, Adrian Lăcătuş şi alţi oameni din lumea boxului românesc, în legătură cu organizarea Galei de box profesionist "Campion pentru România" de către firma fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, în cadrul căreia a avut loc şi meciul dintre Lucian Bute şi francezul Jean-Paul Mendy, care s-a desfăşurat pe 9 iulie 2011, la Romexpo.

Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a sesizat DNA, în aprilie 2012, în legătură cu posibile acte de corupţie şi alte fapte penale comise în principal de Rudel Obreja, în contextul organizării galei "Campion pentru România".

În nota de control întocmită de inspectorii DLAF şi înaintată DNA, document obţinut de MEDIAFAX, a fost descris modul în care Rudel Obreja, atunci preşedinte al FRB, a dat dreptul de exclusivitate în organizarea galei de box "Campion pentru România" unei firme care îi aparţinea tot lui.

În baza acestui contract de exclusivitate, firma lui Obreja, Europlus Computers SRL, a obţinut, prin negociere directă de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), condus la acel moment de Elena Udrea, un contract de 10.175.168 de lei, având ca obiect "Promovarea brandului turistic al României". Valoarea a fost stabilită în baza unui studiu întocmit de The AdComp - Divizia de Publicitate SRL, la comanda Europlus Computers, valoare pe care MDRT "şi-a însuşit-o".

Inspectorii DLAF au ajuns la concluzia că firma lui Rudel Obreja nu avea în niciun caz capacitatea tehnică şi profesională de organiza o asemena gală sau de a presta servicii de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului naţional. Cu numai două luni înainte de organizarea galei, firma lui Obreja, Europlus Computers, care avea patru angajaţi - doi part-time cu patru ore pe zi şi doi part-time cu două ore pe zi - şi-a adăugat ca activităţi secundare "serviciile de reprezentare media" şi "Activităţile agenţiilor de publicitate". Firma însă nu a angajat vreun specialist în aceste domenii, din datele ITM reieşind că până la momentul la care a primit contractul de la minister a avut aceiaşi patru angajaţi: un contabil, un subinginer electronist, un inginer electromecanic şi un consilier juridic.

În aceste condiţi, DLAF a ajuns la concluzia că MDRT a încheiat contractul cu firma lui Obreja în baza exclusivităţii pe care aceasta o primise de la Federaţia de Box condusă tot de el.

Imediat după obţinerea contractului de la MDRT, firma lui Obreja a luat un credit de la BRD, garantând cu sumele ce urmau să fie obţinute din acest contract. MDRT a plătit, la 1 februarie 2012, o primă tranşă din contract, în valoare de 8.116.800 de lei. Banii au intrat în contul de trezorerie deschis de BRD pentru a-şi primi banii din contractul dintre MDRT şi Europlus Computers. Plata s-a făcut din bugetul MDRT, însă urma să fie decontată din Fondul European de Dezvoltare Regională. Cererea de rambursare a fost depusă în 16 februarie, însă autoritatea de management a acestui proiect în România a suspendat verificarea ei, până la încheierea controlului DLAF.

"Pentru majorarea artificială a valorii cheltuielilor efectuate în legătură cu organizarea galei, în corespondenţa cu DLAF, SC Europlus Computers a invocat plăţi în valoare de 239.493,82 de lei care nu pot fi considerate ca fiind efectuate pentru organizarea reuniunii de box profesionist şi care nu au legătură cu activităţi de promovare a României. Aceste cheltuieli se referă la bilet de avion pentru Denisa Obreja, haine la comandă pentru Rudel Obreja, comisionul din vânzarea biletelor de intrare la gală, servicii de cazare şi masă achiziţionate înainte de încheierea contractului cu MDRT pentru un grup de persoane care nu sunt angajaţii Europlus Computers SRL, dineu după gala de box din 9 iulie sau servicii de consultanţă prestate în perioada iulie 2011 - ianuarie 2012", arătau inspectorii DLAF în documentul de control transmis DNA şi obţinut de MEDIAFAX.

Valoarea totală a contractului dintre Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Europlus Computers a fost de 1,93 milioane de euro fără TVA.

La 1 noiembrie 2011, MDRT anunţa că firma lui Rudel Obreja va încasa suma de 1,53 milioane euro, fără TVA, cu aproape 400.000 euro mai puţin decât valoarea din contract, întrucât nu şi-a îndeplinit unele obligaţii.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului arăta, în aprilie 2012, că sesizările DLAF către DNA se referă strict la activitatea societăţii comerciale care a organizat Gala Bute, nu la activitatea ministerului.

Conform ministerului, procedura de achiziţie publică pentru desemnarea prestatorului de servicii de publicitate pentru acest eveniment a fost stabilită în conformitate cu procedurile legale în vigoare, aşa cum sunt ele prevăzute de OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

De asemenea, MDRT preciza că, în urma analizării respectării prevederilor contractului de prestări servicii de publicitate dintre minister şi societatea comercială care a organizat gala de box, a constatat că nu toate activităţile stabilite în contract au fost îndeplinite şi, prin urmare, aşa cum prevede contractul, a achitat doar o parte din suma iniţial stabilită. Astfel, MDRT a decis să achite doar 1,54 de milioane de euro (fără TVA), în timp ce suma stabilită iniţial în contract a fost de 1,93 de milioane de euro (fără TVA).

×