"S-ar putea să aflăm, şi poate că Dragnea a aflat, că acel domn (n.r. -
Serghei Gorbunov, bărbatul reţinut în cazul dublului asasinat de la
Braşov) să fi fost eliberat dinadins la presiunea serviciului doi şi-un
sfert, nu e exclusă nici această ipoteză ca, prin demisia sa, Liviu
Dragnea să fi preîntâmpinat un scandal cu privire la acest caz. Aţi mai
auzit vreodată de cineva, un infractor, care abia aşteaptă să fie
liber, să facă apoi antrenamente lângă poliţie?", a declarat Ion
Cristoiu la emisiunea Sinteza Zilei.
Afirmaţiile analistului au fost făcute în contextul în care Liviu Dragnea a demisionat luni seară de la conducerea ministerului de Interne. Dragnea şi-a motivat decizia prin faptul că sumele alocate la bugetul de stat pentru MAI sunt foarte mici, şi nu-şi poate îndeplini angajamentele luate la preluarea mandatului.
Ion Cristoiu consideră însă că nu acesta este principalul motiv al demisiei ci cele două scandaluri din ultima perioadă, cel al furtului de arme de la unitatea militară din Ciorogârla şi cazul asasinatului de la Braşov.
"Ne aşteptăm la două mari scandaluri, cel din Braşov şi cel referitor la arme. S-ar putea ca aceste două mari scandaluri să crape şi să se facă dezvăluiri incomode iar scandalul ar fi uriaş", a precizat Ion Cristoiu.
"Nu l-am văzut până acuma pe domnul Dragnea să spună că nu-i convin banii pe care-i va primi ministerul pe care-l conduce. Dacă ar fi spus că ministerul de Interne are nevoie de bani, în fiecare zi, timp de o săptămână, înţelegeam dar aşa, singura probabilitate este cea pe care am explicat-o", şi-a explicat Cristoiu raţionamentul.
Analistul Radu Tudor a adus în discuţie noi elemente pentru a explica demisia lui Liviu Dragnea.
"Liviu Dragnea a vrut sa tragă un semnal de alarmă pentru luptele uriaşe de control al ministerului de Interne. Sunt ferm convins că lupta pentru serviciile secrete este cauza principală a demisiei lui Dragnea". Radu Tudor a spus că celelalte douoă motive sunt bugetul alocat ministerului - "urma să conducă un minister nemulţumit de şeful lui de la început, şi a treia cauză a demisiei este faptul că i se impun colaboratori", a concluzionat analistul.
Potrivit unor surse din PSD, liderii partidului s-au certat în privinţa numirilor de secretari de stat la MAI. Organizatia PSD Bucuresti, condusă de Marian Vanghelie, încearcă să-l impună pe Mincu Silvestru în funcţia de secretar de stat. Liviu Dragnea ar fi refuzat numirea acestuia pe motiv că este o persoană controversată.
antena3.ro
Citește pe Antena3.ro