"Atacul speculativ asupra leului a eşuat", a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu în cadrul unei declaraţii de presă susţinută astăzi la ora 14:00.
"Cei care au anticipat greşit şi-au primit porţia", a menţionat guvernatorul. "Asemenea anomalii nu pot rezista mult în timp, iar băncile vor reveni la normal şi vor lua lichidităţi cu dobânzi de 14%-16%".
Leul s-a apreciat în prima jumătate a şedinţei interbancare de luni, ratele atingând un nivel minim de 3,66 lei/euro, iar Banca Naţională a României (BNR) a afişat un curs de referinţă de 3,6691 lei pentru un euro, cu 6,62 bani mai mic decât cel publicat vineri.
În jurul orei 13:05, cotaţiile se situau la 3,6720-3,6880 lei/euro, pe o piaţă liniştită.
În prima oră a şedinţei interbancare, cursul de schimb a variat în jurul nivelului de vineri, de 3,67 lei/euro, urcând pentru scurt timp la 3,7 lei/euro, în condiţiile în care dobânzile pe piaţa monetară s-au menţinut ridicate.
Primele transferuri ale zilei au fost perfectate la 3,6550-3,6600 lei/euro, în scădere faţă de sfârşitul săptămânii trecute, când cotaţia a fost de 3,6840-3,6999 lei/euro.
Ulterior, ca urmare a ordinelor comerciale de cumpărare de valută din partea investitorilor, cursul a urcat la 3,6700 lei/euro, pentru ca apoi să revină spre nivelul de la deschidere.
Ratele dobânzilor interbancare afişate, luni, de băncile comerciale sunt cuprinse între 15,99% şi 56,05% pentru depozitele atrase pe o zi, însă pe piaţa monetară s-au realizat transferuri la randamente de până la 30%, potrivit dealerilor.
Pentru plasamentele la o săptămână băncile au publicat dobânzi cuprinse în intervalul 16,5-55,5%.
Banca centrală a anulat licitaţia pentru depozitele la o săptămână pe care trebuia să o organizeze luni, deoarece dobânzile din piaţa monetară sunt prea ridicate, potrivit dealerilor.
Citește pe Antena3.ro