x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ispita caschetei

Ispita caschetei

de Mara Raducanu    |    20 Iul 2010   •   00:00
Ispita caschetei
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional

"Ţară, ţară, vrem poliţişti!" sau, adaptat puţin la realitatea zilelor noastre, "Ţară, ţară, vreau să devin poliţist". Uneori blamaţi de cetăţean, alteori acuzaţi că ar mai fraterniza pe ici, pe colo cu infractorul, periculoşi când te opresc în trafic şi te "vânează" cu radarul - iată cum "cascheta" îi ispi-teşte încă pe tineri ca muştele la miere.



Anul acesta, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti s-au bătut toate recordurile. Peste 5.745 de candidaţi vor concura pentru ocuparea celor 754 de locuri existente. Adică 9,6 candidaţi pe un loc. Cu 2.000 mai mulţi înscrişi comparativ cu anul trecut. Dintre care 60% sunt... fete. Pentru învăţământul de zi, la Facultatea de Poliţie, cele 754 de locuri sunt dispuse astfel: la Poliţie (specializarea "Ordine şi siguranţă publică" - 3 ani) - 364 locuri (bărbaţi şi femei), din care 10 locuri sunt destinate tinerilor de etnie romă, 15 locuri pentru tineri de etnie maghiară; la Poliţie (specializarea Drept - 4 ani) - 60 locuri (bărbaţi şi femei); la Poliţia de Frontieră (specializarea "Ordine şi siguranţă publică") - 60 locuri (bărbaţi şi femei), din care două locuri pentru tineri de etnie romă şi patru locuri pentru tineri de etnie maghiară.

Ieri a fost prima probă eliminatorie, cea medicală, iar astăzi candidaţii îşi vor demonstra abilităţile sportive în faţa unei comisii specializate. I-am găsit pe viitorii poliţişti, cel puţin o parte din ei, în curtea Academiei, care ieri a fost neîncăpătoare. Unii intraseră, alţii aşteptau emoţionaţi să fie chemaţi pentru proba medicală. Păreri şi păreri. Feţe şi feţe.

Dilema: A fi sau a nu fi poliţist? Întrebarea noastră? - De ce? Mulţi veniţi, doar 754 aleşi. "Sunt făcut să fiu poliţist. Nu am emoţii. M-am pregătit. Am venit cu gândul să plec învingător. De ce am ales să mă înscriu la Academie? - Sincer. Pentru că ni se dă un salariu şi ni se asigură un loc de muncă", îmi spune hotărât un tânăr din Călăraşi, cu care m-am oprit să vorbesc. Nu este singurul care gândeşte aşa. "E greu în ziua de astăzi. Este printre puţinele meserii care îţi oferă siguranţa banului. Şi, în plus, e şi palpitant. Îmi place. Mă văd din filmul ăsta. Da, am emoţii mari la proba sportivă. Sper să reuşesc s-o trec", mărturiseşte un tânăr, vizibil emoţionat, venit din Botoşani.

Şi, cum spunea recent, la bilanţul Poliţiei, Vasile Blaga, bossul de la Interne, "meseria de poliţist nu se poate face sub nici o formă cu stomacul gol". E de înţeles. Trebuie să ai forţă ca să alergi după infractori şi să te lupţi cu ei. Puţină atenţie însă şi la siluetă. Poate de asta, pe vremea când conducea Internele, Cristian David avea o pretenţie clară de la oamenii legii: să fie cât mai înalţi şi mai slabi! La ce vremuri de restrişte trăim, pe cuvânt de onoare că acum se poate! Una peste alta, asaltul asupra locurilor din poliţie este mare! Şi, dacă altădată te gândeai de mai multe ori înainte să semnezi condica şi să devii om al legii, iată că mediul poliţienesc - niscaiva adrenalină, ceva infractori la pachet, o razie - este încă ofertant. Dar cine ştie? Poate până vor ajunge poliţişti tinerii care azi aşteaptă cu emoţie examenul nici nu vor mai exista infractori...

×
Subiecte în articol: observator