x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Senatul adoptă două proiecte privind jocurile de noroc

Senatul adoptă două proiecte privind jocurile de noroc

de Redacția Jurnalul    |    16 Feb 2026   •   19:30
Senatul adoptă două proiecte privind jocurile de noroc
Sursa foto: Tinerii sub 21 de ani ar putea avea interdicție la jocurile de noroc

Senatul a adoptat, luni, două propuneri care vizează protejarea copiilor și tinerilor de efectele jocurilor de noroc, prin creșterea vârstei minime de acces la 21 de ani și limitarea drastică a publicității online.

Cele două inițiative au fost depuse în Parlament în noiembrie 2025, sub semnătura deputatelor Diana Stoica și Raluca Turcan, alături de parlamentari de la USR, PNL, UDMR și PSD.

Primul proiect prevede majorarea vârstei minime pentru participarea la jocuri de noroc, de la 18 la 21 de ani. Acest proiect fost adoptat de Senat cu 96 de voturi pentru, 8 contra și 2 abțineri.

Al doilea proiect stabilește interdicția de difuzare în mediul online, în intervalul orar 06:00-24:00, a oricărui tip de conținut audio, video, imagini care promovează jocurile de noroc. De asemenea, ar fi interzisă în mediul online difuzarea de publicitate și reclame pentru jocuri de noroc în care sunt prezente personalități ale vieții publice, culturale, științifice, sportive sau alte persoane, care pot încuraja, datorită notorietății, participarea la astfel de jocuri.

Al doilea proiect a fost adoptat de Senat cu 90 de voturi pentru, 9 contra și 10 abțineri.

Proiectele merg la Camera Deputaților, for decizional.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: jocuri de noroc senat
Parteneri