x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Joe Biden: Statele Unite suspendă importurile de energie din Rusia

Joe Biden: Statele Unite suspendă importurile de energie din Rusia

08 Mar 2022   •   18:44
Joe Biden: Statele Unite suspendă importurile de energie din Rusia
Sursa foto: Hepta

Statele Unite vor suspenda importurile de petrol, gaze şi cărbune din Rusia, în contextul sancţiunilor masive aplicate din cauza invaziei militare ruse în Ucraina, a anunţat, marţi după-amiază, preşedintele Joseph Biden.

"Astăzi anunţ că Statele Unite vizează principalul element al economiei ruse. Interzicem toate importurile de petrol, gaz rusesc şi energie. Acest lucru înseamnă că petrolul rusesc nu va mai fi accesibil în porturile din SUA; poporul american aplică o nouă lovitură puternică regimului Vladimir Putin", a declarat preşedintele Joseph Biden.

"Această măsură beneficiază de susţinere puternică în Congres, din partea ambelor partide, şi cred că şi în ţară. Statele Unite au mobilizat susţinerea pentru poporul ucrainean şi au transmis clar că nu vom vom participa la subvenţionarea războiului lui Putin", a subliniat liderul de la Casa Albă.

×
Subiecte în articol: Joe Biden