"Jos Guvernul criminal!" "Traiane eşti dus de vânt, n-ai onoare, nici cuvânt!"Asta au scandat sute de sindicalişti vâlceni, timp de câteva ore în faţa Prefecturii. Nemulţumiţi de măsurile guvernanţilor, oamenii au mărşăluit pe străzi, au plâns şi au dat foc fotografiilor cu chipul lui Băsescu. La Râmnicu Vâlcea, ambulanţa a fost transformată într-un dric, iar un schelet a fost folosit pentru a înfăţişa viitorul intelectual bugetar. Autorităţile n-au avut curaj să iasă în faţa mulţimii furioase.
Încă de la primele ore ale dimineţii, peste 500 de membri ai Sindicatului Judeţean al Pensionarilor, Sindicatului Sed Lex, Sindicatului Sanitas, Sindicatului Personalului din Învăţământul Preuniversitar, Confederaţiei Cartel Alfa şi nu numai, au luat cu asalt prefectura vâlceană pentru a-şi striga public nemulţumirile. Oamenii au venit "înarmaţi" cu pancarte ce conţineau mesaje dure adresate guvernului şi preşedintelui Băsescu. Solidari, sindicaliştii au cerut într-un glas demisia conducătorilor, menţionând că nu este posibil să fie atât de înjosiţi în propria ţară. "Nu se poate ca o gaşcă de incompetenţi să conducă România! Acest guvern a furat de la gura tuturor, din bugetul ţării. Nu mai putem accepta să fim conduşi de un prim ministru care e doar o slugă", a afirmat Aurel Popescu, liderul vâlcean al Confederaţiei Cartel Alfa.
Timp de trei ore, mulţimea furioasă l-a huiduit pe actualul preşedinte poreclit "piratul de la Cotroceni". Sirenele şi fluierele au perturbat liniştea urbei, mai ales când sindicaliştii de la Ambulanţă au mărşăluit pe străzi, pentru a se alătura omologilor săi. Pentru a sublinia starea jalnică în care se află sistemul sanitar, medicii şi asistenţii au îmbrăcat o salvare în doliu, pe care au împins-o pe drum, menţionând pe mai multe afişe că ambulanţa s-a transformat în serviciu funerar. Mai mulţi bătrâni pensionari ajunşi la capătul puterii s-au aşezat pe scările Prefecturii, iar alţi câţiva au dat foc în faţa instituţiei unor caricaturi cu Boc şi fotografiilor cu Traian Băsescu. "Vom convinge acest guvern să plece! Am zis că e cel mai bun partid, am crezut şi am votat cu PD-L. O să îmi tai gâtul!", a ameninţat unul dintre pensionari. Un alt bătrân a ajuns la miting cu un steag al României ciuruit. "Am ajuns să trăim în ţara tuturor posibilităţilor, o ţară de slugi, o ţară fără lege", a scandat Ion Băiaşa, un alt pensionar, fost operator chimist. Sindicaliştii i-au cerut de mai multe ori prefectului să iasă afară pentru a vorbi faţă în faţă, însă acesta a refuzat, aşteptând încheierea protestului dintr-un birou. Forţe de ordine din rândul Jandarmeriei şi Poliţiei au asigurat desfăşurarea fără incidente a mitingului de la Râmnicu Vâlcea.