x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Magistratul Carmen Marinescu, trimisă în judecată

Magistratul Carmen Marinescu, trimisă în judecată

05 Mai 2015   •   17:53
Magistratul Carmen Marinescu, trimisă în judecată

Procurorii DNA au trimis-o în judecată, în stare de arest preventiv, pe judecătoarea Carmen Marinescu, preşedinte suspendat al Tribunalului Olt, acuzată de mai multe fapte de corupţie după ce a primit 200.000 de euro mită, prin intermediar, pentru a-l elibera din arest în 2011 pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. 

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi AGERPRES, Carmen Marinescu este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, în formă continuată (5 acte materiale) şi fals în declaraţii în formă continuată (4 acte materiale). 

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei: Iuliu Marinescu, soţul acesteia, Dumitru Cismaru, avocat în cadrul Baroului Olt la data săvârşirii faptelor, ambii în stare de arest preventiv, şi Ilie Bucă, sub control judiciar. 

Faţă de Dănuţ Bogdan Cismaru, fiul inculpatului Dumitru Cismaru, procurorii au dispus renunţarea la urmărirea penală pentru complicitate la trafic de influenţă şi obligarea acestuia la frecventarea unui program de consiliere, pe o perioadă de 60 de zile, precum şi la prestarea, pe aceeaşi perioadă, a unei munci neremunerate în folosul comunităţii, în cadrul uneia dintre următoarele unităţi de învăţământ din Slatina: Colegiului Naţional Agricol Carol I sau Colegiul Naţional Radu Greceanu. 

DNA precizează că, în perioada august 2011 - septembrie 2011, Carmen Marinescu a pretins şi a primit prin intermediul avocatului Cismaru, de la o persoană denunţătoare, 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea în stare de libertate a unui inculpat din familia denunţătorului şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni, în acelaşi scop, pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece cauza. 

Procurorii susţin că suma de bani a fost primită de Dumitru Cismaru în două tranşe: 150.000 de euro, înaintea termenului de judecată din 31 august 2011, când s-a dispus pentru prima oară înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, şi 50.000 de euro, în 20 septembrie 2011, când judecătoarea Marinescu a amânat pentru două zile pronunţarea asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea ori ţara, dată la care a şi admis cererea inculpatului. 

"După primirea sumei de 200.000 de euro, la 3 luni de la pronunţarea încheierii din 22 septembrie 2011, respectiv în intervalul 14 - 22.12.2011, pentru a disimula originea ilicită a sumei respective, inculpaţii Marinescu, beneficiind de ajutorul lui Dumitru Cismaru, au achiziţionat trei suprafeţe de teren şi o casă, două dintre aceste achiziţii nefiind menţionate în declaraţiile de avere ale magistratului", se arată în comunicat. 

Sursa citată menţionează că astfel soţul judecătoarei a primit de la o persoană apropiată de avocatul Cismaru o donaţie reprezentând un teren de 703 mp şi o construcţie de 29 mp pe acelaşi amplasament, situat în localitatea Băile Olăneşti. 

"În realitate, pentru a evita menţionarea magistratului în contractul de cumpărare a acestui imobil, inculpaţii Iuliu Marinescu şi Dumitru Cismaru au determinat-o pe proprietară să accepte încheierea unui act de donaţie, în realitate între părţi fiind încheiat un contract tipic de vânzare-cumpărare şi fiind plătit preţul de 55.000 lei", se spune în document. 

De asemenea, Iuliu Marinescu a dobândit prin cumpărare de la o altă persoană un teren situat în localitatea Corbu, judeţul Constanţa, de 1.250 mp, în cuprinsul contractului fiind consemnat un preţ subevaluat, de respectiv 10.000 lei, faţă de preţul real plătit. 

Anchetatorii au mai reţinut că soţii Marinescu au achiziţionat un teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina, tranzacţie consemnată în declaraţia de avere a magistratului. 

"Terenul în cauză a fost trecut de către Consiliul Local Slatina în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului privat al municipiului Slatina prin Hotărârea nr. 170 din 26 iulie 2011. Pentru a justifica dobândirea licită a terenului respectiv, Dumitru Cismaru a determinat o persoană să încheie, în 12 decembrie 2011, un contract fictiv de împrumut sub semnătură privată, în care se menţiona că acesta acordă un împrumut de 10.000 de euro soţilor Marinescu. Ulterior, în perioada august - septembrie 2012, inculpaţii Marinescu au vândut prin persoane interpuse, către o persoană apropiată denunţătorului, un imobil compus din teren şi construcţie situat în Băile Olăneşti. Această tranzacţie a reprezentat în fapt restituirea, de către judecătoare, către membrii familiei denunţătorului a unei părţi din 200.000 de euro (valoarea imobilului fiind stabilită de comun acord la suma de 30.000 de euro) şi urmărindu-se astfel evitarea ca între soţii Marinescu şi aceştia să poată fi stabilită vreo legătură directă", mai precizează sursa citată. 

DNA mai precizează că, în perioada 2012 - 2015, Carmen Marinescu nu a menţionat în declaraţiile de avere întocmite pe propria răspundere şi înregistrate la Tribunalul Olt cumpărarea şi ulterior vânzarea imobilului (teren şi construcţie) din Băile Olăneşti, cumpărarea terenului din Corbu şi a menţionat o datorie nereală conform contractului fictiv de împrumut încheiat, făcând astfel declaraţii necorespunzătoare adevărului, în vederea producerii unor consecinţe juridice, urmărind să ascundă cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobile obţinute ilicit. 

Anchetatorii au mai constatat că, în perioada 31 ianuarie - 22 februarie 2012, Ilie Bucă a primit 50.000 de euro (iniţial, fiind promisă suma de 100.000 de euro) de la acelaşi denunţător, pentru a-şi folosi influenţa pe care pretindea că o are asupra unui judecător, ce avea spre soluţionare acelaşi dosar penal în care inculpaţi erau membrii familiei acestuia, în vederea dispunerii unei hotărâri favorabile. 

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile deţinute de soţii Marinescu şi Dumitru Cismaru. 

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie. 

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Craiova cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii dispuse în cauză.

×