x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Judecătoarea Secan de la Tribunalului București, sancționată de CSM

Judecătoarea Secan de la Tribunalului București, sancționată de CSM

11 Dec 2013   •   14:30
Judecătoarea Secan de la Tribunalului București, sancționată de CSM

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, miercuri, sancționarea judecătoarei Bogdana Ligia Secan de la Tribunalul București pentru abaterii disciplinare privind nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor.

"Secția pentru judecători, cu majoritate de voturi, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva Ligiei Secan, judecător în cadrul Tribunalului București, și (...) a aplicat sancțiunea disciplinară constând în avertisment, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din același act normativ — nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile', se arată într-un comunicat al CSM.

Hotărârea pronunțată de Secția pentru judecători poate fi recurată în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

×