x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jurnalul National, numarul unu / Gazeta Sporturilor face istorie

Jurnalul National, numarul unu / Gazeta Sporturilor face istorie

de Teodora Migdalovici    |    13 Ian 2006   •   00:00

Jurnalul National conduce detasat, in categoria ziarelor de calitate, cu 821.000 de cititori in fiecare zi, con-form ultimului studiu realizat de SNA. Audienta Gazetei Sporturilor a cres-cut pentru a noua oara consecutiv. 116.000 de cititori pe zi in plus fata de competitie.

Dupa doi ani de competitie intr-o cursa de fond a presei de calitate cu frecventa cotidiana, Jurnalul continua sa conduca detasat de restul plutonului, cu un numar record de peste 821 de mii de cititori in fiecare zi. Acestea sunt cele mai recente rezultate ale Studiului National de Audienta, un instrument utilizat intr-o piata media matura, pentru a determina obiceiurile consumului de presa scrisa ale cititorului roman.

Rezultatele sunt flatante pentru efervescenta echipa a Jurnalului, sunt flatante pentru cititori. Ce-au ales, au ales bine. Selectia cititorilor nostri e cu atat mai importanta, cu cat valideaza niste optiuni editoriale pe care formalistii erau gata sa le amendeze candva. Jurnalul reinventase maniera de a face presa scrisa. Sa fi fost necesara o atare abordare? Probabil ca da. La urma urmei, suntem un popor special, cu asteptari speciale. Asteptari speciale de la clasa politica, de la societatea civila, de la presa de calitate, de la viitor. Era firesc ca acest orizont de asteptare sa fie confirmat undeva-candva. Si pentru ca cititorii au aprobat prin optiunile lor de lectura felul nostru de a decupa si interpreta realitatea romaneasca, tot ei sunt cea mai importanta voce pe care Jurnalul o asculta.

Rezultatele sunt excelente si pentru colegii nostri de la Gazeta Sporturilor care, cu peste 600 de mii de cititori pe aparitie, se afla, de asemenea, la o distanta considerabila de urmatorul competitor din piata publicatiilor de profil. Felicitarile li se cuvin integral.

CUM STAU LUCRURILE IN REDACTIE
Pentru cei care vor sa stie care e pulsul la Casa Presei - etajul 8, lucrurile stau intr-o cronologie emotionala, cam asa: pe masura ce ne apropiem de milionul de cititori, creste adrenalina, exact asa cum se intampla in urma cu doi ani, cand o mana de oameni, alimentati de spirit vizionar, isi asumau riscul de a schimba regulile si gusturile in materie de presa scrisa. O vreme, SNA ne-a aratat cresteri spectaculoase. Le asteptam, ne asteptam. Apoi au inceput sa apara cresterile croite sa consolideze o pozitie castigata. Cu o echipa obisnuita cu turatia la maximum, rezultatele performante erau bifate o secunda. Timpul nostru tot era dedicat pasului urmator. Oamenii nu prea aveau si nici acum nu au timp pentru celebrarea victoriei. Asa ne-am obisnuit cu statutul jucatorului care da definitia pentru liga profesionista. In ultimele luni, fiecare pas inainte al Jurnalului a fost sursa de emotie. N-au mai fost cresteri masive, dar au fost cresteri esentiale.

AUDIENTA JURNALULUI NATIONAL PE ULTIMELE PATRU VALURI SNA

AUDIENTA COTIDIENELOR DE CALITATE

Si Gazeta e lider pe piata ziarelor de sport

In iulie 2003, cand echipa Ioanitoaia - Tolontan a preluat Gazeta Sporturilor, audienta ziarului era de 402 de mii de cititori pe zi. In octombrie 2005 media pe zi a cititorilor Gazetei Sporturilor a ajuns la 601 de mii. Aproape 200 de mii de cititori pe zi in plus fata de momentul preluarii. Toate acestea in situatia in care, in aceeasi perioada, principalul competitor al Gazetei Sporturilor a pierdut 56 de mii de cititori. Gazeta Sporturilor este lider de audienta si pe editia de duminica a ziarului: 675 de mii de cititori pe editie, fata de 553 de mii, cat inregistreaza urmatorul ziar de sport. In topul publicatiilor cu aparitie saptamanala, Gazeta de duminica, ziar de specialitate, devanseaza o publicatie de informatie generala, Evenimentul zilei de duminica (596 de mii de cititori).

GAZETA SPORTURILOR - PROSPORT
×