x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jurnalul operaţiunilor militare din timpul Revoluţiei din Timişoara, depus la dosarul de la ICCJ

Jurnalul operaţiunilor militare din timpul Revoluţiei din Timişoara, depus la dosarul de la ICCJ

05 Mai 2008   •   00:00

Un jurnal cuprinzând toate operaţiunile militare desfăşurate în perioada 16-21 decembrie 1989 la Timişoara a fost depus la dosarul în care generalii Stănculescu şi Chiţac sunt judecaţi pentru genocid.



Un jurnal cuprinzând toate operaţiunile militare desfăşurate în perioada 16-21 decembrie 1989 la Timişoara a fost depus la dosarul în care generalii Stănculescu şi Chiţac sunt judecaţi pentru genocid.

Preşedintele Asociaţiei "21 Decembrie", Doru Mărieş, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că acest document a fost depus la dosarul aflat pe rolul instanţei supreme. Mărieş nu a putut însă să dea detalii despre document, susţinând că nu a avut, deocamdată, acces la el.

"Nu putem decât să presupunem ce conţine", a declarat, la rândul său, şi avocatul Liliana Poenaru, cel care apără revoluţionarii deveniţi părţi civile în dosar.

Ea s-a declarat circumspectă şi în privinţa autenticităţii documentului, anunţând că a solicitat deja instanţei să-i pună la dispoziţie documentul prin care jurnalul a fost desecretizat.

"Este un document ce a stat la secret 18 ani şi care, dintr-o dată, este făcut public. De ce acum şi nu după 50 de ani, aşa cum spune legea?", s-a întrebat Poenaru.

Pe de altă parte, avocatul Alice Drăghici, apărătorul generalului în rezervă Victor Athanasie Stănculescu în procesul ajuns, în recurs, la completul de nouă judecători al instanţei supreme, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a depus la dosar Jurnalul operaţiunilor de luptă din perioada 16-21 decembrie, document pentru care a cerut desecretizarea.

Avocatul a spus că documentul - unul voluminos, de mai multe sute de pagini - relevă numeroase informaţii noi despre Revoluţia de la Timişoara, între care faptul că, printre trupele armatei, erau şi ofiţeri USLA (Unitatea Speciala de Lupta Antiteroristă) sau persoane neidentificate îmbrăcate în echipamente de luptă sofisticate.

"Nu înţeleg de ce nu a cerut Parchetul desecretizarea acestor documente, pentru că ele relevă un volum mare de informaţii", a mai spus Drăghici.

De asemenea, Alice Drăghici a mai spus că jurnalul operaţiunilor de luptă arată că situaţia era scăpată de sub control de puterea comunistă, fiind înregistrate numeroase ordine şi dispoziţii contradictorii.

Avocata a mai arătat că documentele desecretizare arată că armata română a fost retrasă în garnizoană încă din 20 decembrie.

Magistraţii completului de nouă judecători al instanţei supreme au amânat şi luni dezbaterea recursului generalilor în rezervă Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac - condamnaţi la câte 15 ani de detenţie în dosarul revoluţiei de la Timişoara din decembrie '89. Motivul amânării a fost, potrivit avocatului Poenaru, tocmai depunerea Jurnalului la dosar.

"Până la termenul următor vom căuta să vedem ce este scris acolo şi cu ce vine în plus respectivul document", a mai spus Poenaru.

Instanţa a stabilit un nou termen de judecată în acest dosar pentru 9 iunie.

În 4 aprilie 2007, un complet de trei judecători al instanţei supreme a hotărât condamnarea la câte 15 ani de închisoare a celor doi generali în rezervă şi degradarea militară a lor, pentru acuzaţiile de omor deosebit de grav, în dosarul revoluţiei de la Timişoara. Cei doi au făcut recurs împotriva hotărârii de condamnare a lor.

Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat pe Victor Athanasie Stănculescu la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav şi la cinci ani de interzicere a unor drepturi. Totodată, el a mai primit şapte ani şi şase luni de detenţie pentru tentativă la omor deosebit de grav, pedeapsa fiind asociată cu patru ani de interzicere a unor drepturi. Prin contopire, Stănculescu va executa pedeapsa cea mai grea, de 15 ani, la care se va adăuga şi pedeapsa degradării militare.

Tot la 15 ani de detenţie şi cinci ani de interzicere a unor drepturi a fost condamnat şi generalul Mihai Chiţac, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav. La această pedeapsă s-a adăugat şi cea privind degradarea militară.

Totodată, instanţa a admis în parte plata de către cei doi, în solidaritate cu Ministrerul Apărării Naţionale, de despăgubiri civile cerute de părţile civile din proces.

Instanţa supremă a decis, în 4 aprilie, ca peste 200 de persoane să fie despăgubite în total cu mai mult de un milion de euro, în procesul revoluţiei de la Timişoara.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis despăgubirea, în parte, a 74 de părţi civile. Aceste persoane au primit în total aproximativ 700.000 de lei noi cu titul de daune morale, acelaşi cuantum fiind stabilit şi cu titlu de daune materiale. Astfel, instanţa a decis să despăgubească cele 74 de părţi civile în total cu peste 1,5 milioane de lei noi.

În procesul revoluţiei de la Timişoara, magistraţii Secţiei penale au decis despăgubirea, în totalitate, a 143 de părţi civile, cu aproximativ 2,5 milioane de lei noi. Astfel, cele 143 de persoane au primit în total aproximativ 1,15 milioane de lei noi cu titul de daune morale, iar cu titlu de daune materiale a fost acordată o sumă similară.

Concret, valoarea despăgubirilor acordate de magistraţi în procesul revoluţiei de la Timişoara este de aproximativ patru milioane de lei noi, adică peste un milion de euro, potrivit minutei de marţi seară a magistraţilor care au judecat acest dosar.

În acelaşi dosar, magistraţii Secţiei penale au respins acordarea de daune pentru peste 250 de persoane, instanţa constatând că sumele au fost plătite de către partea responsabilă civilmente -Ministerul Apărării.

Pentru alte 50 de persoane, instanţa a constatat că cererile de despăgubiri civile sunt nefondate sau inadmisibile. Cererile de despăgubiri pentru peste 70 de părţi civile au fost respinse de magistraţi ca tardive.

În 22 martie 2004, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis - la 14 ani de la revoluţie - rejudecarea generalilor Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, acuzaţi de reprimarea timişorenilor. Instanţa supremă a motivat că nu a fost respectat dreptul la apărare, în 1999, atunci când cei doi au fost condamnaţi la câte 15 ani de detenţie.

Cei doi au obţinut rejudecarea după ce le-a fost admis, de către fostul procuror general al României, Joiţa Tănase, memoriul privind promovarea unui recurs în anulare. Fostul procuror general al României susţinea că hotărârile Curţii Supreme de Justiţie prin care generalii Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac au fost condamnaţi, în 15 iulie 1999, la câte 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav şi la câte opt ani de detenţie pentru tentativă la omor deosebit de grav sunt netemeinice şi nelegale.

Acţiunea judiciară favorabilă generalilor era motivată, printre altele, prin faptul că expertiza medico-legală psihiatică privitoare la inculpatul Victor Atanasie Stănculescu nu a fost efectuată în condiţiile prevăzute de lege (deşi internarea celui în cauză era obligatorie, acest lucru nu a fost respectat); actele de constatare a serviciilor medico-legale nu au fost examinate şi avizate de Comisia de control şi avizare a actelor medico-legale, iar actele medico-legale privitoare la Stănculescu nu au fost efectuate în condiţiile prevăzute de lege.

În 2 noiembrie 2005, judecătorii instanţei supreme au admis efectuarea unei expertize psihiatrice cu internare a lui Victor Athanasie Stănculescu, fapt ce a stârnit reacţii negative din partea părţilor civile şi vătămate prezente în sala de şedinţă, care au susţinut că, după atâţia ani de la producerea evenimentelor, o astfel de probă nu ar mai fi utilă.

În 30 ianuarie 2006, expertiza medico-legală efectuată lui Athanasie Stănculescu, la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti, la cererea instanţei, arăta că generalul nu are tulburări de natură a-i modifica capacitatea psihică, situaţie în care acesta poate răspunde penal pentru faptele sale.
  • Mediafax

×